Acum câțiva ani toată lumea era înnebunită după ideea de a avea un TV care să poată reda 3D. Filmul e altfel, senzația e mișto. Cu toate astea din varii motive nu a prins. O parte din motive sunt acum și în spatele nebuniei cu 360 de grade, o nebunie pe care o văd mai degrabă trecătoare.
Și totuși, faptul că poți surprinde cadre la 360 de grade mi se pare genial.
Este o perspectivă care dă o nouă față artei. Acum ne uităm cumva cu alți ochi la o fotografie 360, câmpul vizual nefiind limitat la cât poate cuprinde lentila aparatului. Cât despre video, probabil că într-un viitor nu foarte îndepărtat vom putea urmări un film tras în 360.
Vă dați seama cum ar fi să urmărim un film cu război, tu “personaj principal” din mijlocul frontului?
Să faci video 360, nu-i atât de ușor, sau cel puțin nu ne este la îndemână. Să fotografiezi în 360 este totuși la o apăsare de buton, pentru că poți face asta cu orice smartphone.
O dată făcută, avem ajutor de la Facebook să ne afișăm operele de artă, să ne mândrim cu ele, iar procesul este la fel de facil ca în cazul oricărei imagini.
Și totuși sunt puține poze 360. Din cei 1500 de prieteni de pe Facebook, cred că am doar vreo 2-3 care urcă frecvent poze în 360.
De ce nu prinde?
Eu cred că toată treaba stă în modul în care trebuie să urmărești contentul 360. Fie că vorbim de foto sau de video, experiența completă o ai doar dacă pui pe ochi ochelari speciali de VR. Ei bine, asta nu-i atât de la îndemână.
Și dacă i-ai avea, poate că tot nu te-ai chinui prea tare să-i pui pe ochi doar ca să vezi o imagine. Ei, și treaba asta nu văd cum să se schimbe prea curând.
Să fie doar o chestie de platformă? Nu suntem încă pregătiți, sau pur și simplu nu va prinde, așa cum s-a întâmplat cu 3D-ul televizoarelor noastre?
Eu am încercat experiența 360 și cu ochelari. Am împrumutat o pereche de asta și m-am jucat, cu foto și video.
Foto și video în 360
Pentru foto nu merită deloc. E prea multă muncă și ar presupune ca atunci când văd o imagine 360 share-uită pe Facebook să-mi iau 2 minute ca să-mi atașez ochelarii pe nas. Rezultatul în urma efortului este, cum ziceam, puțin satisfăcător. Așa că e mai la îndemână să “te miști” prin imagine cu degetul direct pe telefon.
Pe video e puțin diferit. Aici m-am distrat cu VR-ul pentru că senzația e cu totul alta din spatele lentilei de 360. Sunt mișto de urmărit clipuri video care-ți dau senzații pe care nu le poți experimenta ușor în viată reală. De exemplu: să sari cu parașuta sau să te scufunzi și să înoți alături de rechini.
Dacă nu ați testat încă un VR pe video, vă recomand!
Problema este că eu n-am rezistat niciodată mai mult de 20 de minute într-o sesiune de realitate virtuală. Eu știu că-s mai sensibil (am rău de mașină de exemplu), dar înțeleg că sesiunea de VR e recomandat să nu depășească 30 de minute ca să n-ai amețeli serioase.
La care mai pui că-s grei. Oricât de bine construiți ar fi, tot îți atârnă binișor pe cap vreo 300 de grame.
Și-acum întreb eu, cum poți scoate mai mult din acest trend cât să fie the next thing? Pentru că acum sună complicat. Content subțire, platforme dedicate rare și ne la îndemână de urmărit. La pachet?! Amețeala sau, după caz, durerea de cap de după.
Personal găsesc experiența interesantă, de testat, dar fără viitor. Aștept hologramele.
4 comments
Asta am tot zis si eu pe blog. Mai nou se retrag usor, usor investitiile. Chiar pregatisem un articol, la un moment dat, documentat si… n-a mai aparut niciodata.
A fost o incercare si… cam atat. Poate Microsoft sa salveze cu hololens, dar dacă prețul va fi mare… nici naiba nu va lua…
bune impresii pe articol. Nu văd cum să prindă, e dificil pentru orice chestie de trebuie atașată in genul asta. trebuie ceva mai natural, sau dacă nu, sa fie ceva cu adevărat wow când lui ochelarii aia.
Nici oamenii din preistorie nu știau ce să facă cu focul când l-au descoperit. VR-ul și 360 sunt soluții la probleme care nu există încă, când se vor găsi „problemele” vom vedea și mai clar utilitatea lor.
Știu Gabi, de acord, dar parca unele chestii vin cumva mai natural. De exemplu introducerea touch-screen-ului. Aici a fost chestie de timp ca să fie mainstream, nu părea o necunoscută chiar dacă era ceva nou.