De astăzi într-o lună vom fi deja în Roma. Plimbare de patru zile în capitala Italiei într-o perioadă în care sper că temperatura va fi mult mai prietenoasă decât în Brașov. Nu avem planuri multe (încă) pentru perioada petrecută acolo, doar plimbare și relaxare.
Va fi a treia aterizare pe pământ italienesc după alte două vizite în Sicilia.
Nu țineam neapărat să văd Roma dorind parcă să ocolesc Italia doar ca să adaug o țară nouă la colecția scurtă de țări vizitate. Zborurile ieftine spre Italia m-au făcut să mă răzgândesc. Așa că, între 20 și 23 februarie, voi merge să văd, pe viu, Colosseumul.
Pe lângă celebrul landmark al Romei, ar mai fi în plan Vaticanul și (probabil) muzeul Vatican cu Capela Sixtină. Înțeleg că poți pierde jumătate de zi liniștit aici și câteva ore bune la cozi. Sper să fie totuși mai lejer fiind în afara sezonului.
De văzut Pantheonul și Forumul Roman. Vom arunca un bănuț în Fântâna di Trevi dar și vom lua la pas străzile din centrul istoric ale capitalei.
Despre Roma am auzit păreri și păreri. Am prieteni mulți care n-au părut impresionați de oraș, mai degrabă s-au întors ușor dezamăgiți. Posibil, dar merg cu inima deschisă să văd un oraș cu o istorie deosebită.
Ați văzut Roma, cum vi s-a părut?
3 comments
Roma, un oras frumos dar foarte aglomerat, daca nu esti genul de persoana cu rabdare nu este indicat sa mergi.
Sunt multe puncte turistice frumoase de vizitat dar cel mai spectaculos, din punctul meu de vedere, este Vaticanul. Pe langa faptul ca este frumos este si plin de istorie. Cine ma cunoaste stie ca nu sunt o persoana religioasa dar am ramas foarte placut impresionat de “slujba”, nu e chiar slujba, e… altceva, daca ai norocul sa prinzi si asa ceva, sa prinzi si orga in “actiune”, atunci poti spune ca ai vazut ceva cu adevarat frumos.
Dezamagit nu ai cum sa ramai, doar daca nu ti-a placut niciodata istoria sau sa nu ai habar ce reprezinta fiecare “monument”. Acolo nu te duci sa vezi “o cladire veche dar frumoasa”.
Recomand mersul pe jos, nu ai cum sa te plictisesti si pentru vizitarea obiectivelor turistice, sunt autocarele ce fac turul acestora si poti foarte usor sa te deplasezi de la unu la altul, doar ca ai nevoie neaparat de o harta cumparata de la un chiosc de ziare din colt si da … ai nevoie de cel putin 3-4 zile sa poti vizita “tot” pentru ca o zi pierzi doar la Vatican.
Per total, mie mi-a placut Roma si recomand.
Distractie placuta!
nice comment 🙂
Am tendința să cred că apreciez mai mult noul decât vechiul, dar asta nu înseamnă că-mi displace. Trebuie să mai citesc puțin despre istoria locului. Recomanda Imperator (blogger de travel) să mergi cu un ghid, sau, dacă e scump, să iei o carte cu detalii despre locurile pe care le vezi. probabil așa.
Vom merge pe jos mult, aia e clar 🙂