Singura problema serioasa pe care o am de când am trecut la Galaxy S6 este bateria. Pe niciun smartphone de top bateria nu este una genială şi, ştiu, ne-am obişnuit să încărcăm telefonul o dată pe zi. Totuşi, atunci când nu treci ziua fără să–ţi pui telefonul la curent, atunci poate fi destul de stresant. Pentru siguranţă mi-am luat o baterie externă de 10.000 de mAh.
Cu ocazia asta am înlocuit încărcătorul, pe care îl căram mereu după mine, cu o baterie pe care o am mereu după mine. Pentru că mi-am ales un amperaj mare, bateria este destul de mare. Deci ocupă şi atârnă mai mult în geantă. Dar dacă asta trebuie să fac pentru liniştea mea sufletească, atunci aşa să fie.
Am avut de ales între a-mi lua un încărcător wireless sau o baterie externă. Am ales varianta a doua pentru că la drum lung cel wireless nu mi-ar fi fost de folos şi, probabil, tot aici aş fi ajuns. Vroiam o baterie care să–mi ofere cel puţin 3 încărcăricomplete şi care să–mi asigure o viteză de încărcare comparabilă cu cea de la priză. Nu e plăcut să stai toată ziua conectat la acumulator.
Trei încărcări rapide
După un amănunţit research am ajuns la două variante: Anker Astro E5 16000 mAh şi Aukey 10000mAh. Amândouă oferă încărcare rapidă chiar dacă folosesc tehnologii diferite. Mai exact, cu amândouă telefonul se încarcă la fel de rapid ca la priză, ceea ce, trebuie să recunoaşteţi că este foarte important. Dacă telefonul mai are şi capacitatea de a se încărca rapid, atunci e aur curat.
Din raţiuni financiare am ales verianta a doua. Bateria de la Aukey de 10000 mAh pe care am dat 120 de lei. Are Quick Charge 2.0, o tehnologie dezvoltată de cei de la Qualcomm care permite acumulatorului să ofere o încărcare cu până la 75% mai rapidă, conform descrierii produsului. E destul de mare, grea (cca 300 de grame) dar îmi aduce telefonul de la 5% la 50% în doar 30 de minute. Acum ştiţi cum e, capacitatea este relativă şi practic niciun acumulator extern nu-ţi oferă atâta “suc” cât promite. Oparte se pierde pe conductori, o altă parte e mai greu de determinat dacă ţii telefonul pornit în timp ce îl încarci. Plus surplusul adăugat din burtă cât să dea bine la prezentare.
Bateria telefonului are 2550 de mAh şi eu l-am încărcat complet de 3 ori în timp ce am mai umblat pe telefon. Practic 7650 mAh încărcaţi înainte ca acumulatorul extern să moară. Teoretic ceva mai mult. Pentru mine e suficient. Oricum bateria externă seîncarcă complet în 6h. Deloc mult.
Problema este că nu o găseşti în România. Varianta celor de la Anker este şi în România. Costă 209 lei la eMag şi sunt convins că face o treaba cel puţin la fel de bună ca a mea Aukey. Doar că e dublu la preţ.
A treia variantă
Cei de la Anker au scos o variantă mai nouă a celei de mai sus care vine cu câteva un design îmbunătățit, e ceva mai ușoară și promite că încarcă un iPhone 6 de (aproape) patru ori. Compatibil și cu Galaxy S6, Note 4, Edge, LG G4, Nexus 6, HTC M9 / M8 și nu numai.
Prețul pe amazon e foarte bun acum, doar 29 dolari. În România este 239 de lei pe easycharge.ro, asta până intră în storuci pe eMAG unde mă aștept să o văd mai ieftină.
Acum, în caz că eraţi în căutare de aşa ceva, aveţi trei variante de la care să începeţi căutările.
11 comments
O alta varianta, foarte buna este http://www.emag.ro/acumulator-extern-a-15600-mah-grey-pbm15-g/pd/D5BSMMBBM/
Il folosesc de mai bine de o luna si sunt chiar foarte multumit de el.
nici a ta nu e usurica dar incarci un iPad linistit 🙂
Bateria are 10000mAh la 3.7v . Telefonul tau se incarca la 5v. Calculul care trebuie sa il faci este acesta :
10000mAh * 3.7 / 5 = 7400mAh , de unde rezulta doar cele 3 incarcari ale tale , in loc de 4 🙂
Fraierilor,cu cat incarcati un telefon mai repede cu atat va avea viata mai putina.
Dar smartphone cu mai multe surse de energie (autonomie – energie termica de la corpul uman + energie solara + energie rezultata din miscarea mobilului (dinamica) + eventual energie eoliana) ? Cand vor aparea aceste tipuri de smartphone, vom scapa de stress-ul incarcarii de la priza.
Sau chiar incarcatoare cu manivela (dinam) care incarca bateria externa.
Dar de bateria asta solara ce ziceti? https://www.supermisto.ro/baterie-externa-powerbank/baterie-universala-solara-20000mah-cu-20-led-mag100164.html