Au trecut deja câteva luni de la deschiderea clubului din Coresi și sunt sigur că, deși v-ați fi dorit, n-ați reușit cu toții să încercați serviciile BELAQVA. Pentru voi, astăzi, scurte impresii din zona de piscină, plus trei invitații pe care vi le ofer ca să testați apa pe pielea voastră.
Merg la BELAQVA pentru mișcarea suplimentară pe care corpul o cere după zile întregi petrecute la birou. Deși fac o oră de fotbal săptămânal cu prietenii simt că nu este suficient, așa că trebuie să găsesc și alte activități care să-mi pună sângele în mișcare.
Îmi place să alternez. Am avut perioade în care am încercat RealRyder, despre care am scris anterior. Alteori am ales să lucrez anumite grupe de mușchi pe aparatele moderne ale sălii din Coresi. În ultima perioadă m-am focusat însă pe alergare ușoară și abdomene.
Încerc să-mi fac antrenamentul necesar pentru proba de cros de la Maratonul Brașovului, la care mi-am propus să particip. Deci trebuie să trag cumva astfel încât o tură de 5km să nu mai fie o pacoste.
Când sunt totuși prea obosit, relaxarea preferată rămâne la piscină. Puțin înot și relaxare în jacuzzi n-are decât să-ți îndulcească seara după o zi lungă de muncă.
Piscină semiolimpică și jacuzzi
Piscina este la dimensiuni semiolimpice. Are 25 de metri lungime, 12 lățime și 1.35 metri adâncime, ceea ce o face perfectă pentru o sesiune serioasă de înot.
Sunt trei culoare dar pe care nu le-am găsit niciodată aglomerate. Și spun asta chiar dacă, de multe ori, am găsit culoarul 1 ocupat de un instructor ce ținea o clasă de înot pentru copii.
Jacuzzi-ul e încăpător și super relaxant. Intră liniștit patru persoane, dar locul meu preferat este cel în care am pozat-o pe Ramona (vezi poza). Apa e caldă, bule multe și susur de apă. Mă întind și singura mea grijă rămâne doar să nu adorm.
Când mă ia somnul bag o tură scurtă de bazin și apoi trec pe șezlong să mai văd ce poze mișto mai sunt pe Instagram. V-aș mai zice și de jacuzzi-ul de afară sau de șezlongurile ălea două care fac hidromasaj, dar prefer să vă las să le descoperiți singuri.
Reguli de bun simț înainte de piscină
Mie îmi place să cred că fiecare respectă regulile de igienă înainte să intre la piscină, dar hai să le reamintim.
E bine să-ți iei șlapi de acasă. În zona de piscină nu ai voie cu pantofi sau bocanci. Prosop sau halat primește fiecare de la recepție. Deși nu-i obligatorie, e recomandată cască pentru înot.
Obligatoriu este însă dușul de dinainte. Din motive de igienă, bineînțeles.
Țin să precizez că adâncimea apei nu permite sărituri în cap sau mai știu eu ce jocuri periculoase.
Piscina este genul de zonă de relaxare pe care o găsim de obicei la hoteluri. Piscina e foarte mișto, e semiolimpică, dar a nu se confunda cu ceea ce găsim la un aqua park. Acolo există mai multe trambuline și adâncimea apei este calculată pentru genul ăsta de activitate.
Concurs. Câștigă-ți intrarea gratuită la BELAQVA
Eu zic că cel mai bine ar fi să vedeți cu ochii voștri. E mai cinstit așa. Pe principiul ăsta, am pentru voi trei intrări de-o zi la BELAQVA. Premiul include intrare în zona de fitness dar și la piscină și jacuzzi.
Tot ce trebuie să-mi răspundeți printr-un comentariu în josul paginii la întrebarea “Ce dimensiuni are piscina de la BELAQVA Coresi?”. Apoi dați share articolui pe Facebook și pe 28 Ianuarie (amânăm pentru luni) 30 Ianuarie voi trage la sorți trei câștigători. Succes!
Apropo, ați auzit prețurile noilor abonamente BELAQVA valabile de la 1 Ianuarie? Genială mi se pare oferta de 720 de lei pentru 6 luni. Dar vă las pe voi să studiați oferta și să-mi spuneți care e mai potrivită. Lista întreagă aici.
Update: Câștigătorii concursului stabiliți cu random.org sunt: Roxana, Johny Giurca-Stasisin și Teleanu Suzana. Felicitări și vă rog să-mi răspundeți la mail până pe 31.01 seara, altfel voi trece la persoana următoare.
34 comments
25 de metri lungime și 1.35 metri adâncime
25m lungime, 12 latime si 1,35adancime 😊
Are 25 de metri lungime, 12 lățime și 1.35 metri adâncime
Are 25 de metri lungime, 12 lățime și 1.35 metri adâncime,adica un volum de 405 metri cubi 😉
25 m lungime, 12 m latime si 1,35 m adancime
25 m lungime, 12 m lățime și 1.35 m adâncime
“Are 25 de metri lungime, 12 lățime și 1.35 metri adâncime.”
25 de metri lungime și 1.35 metri adâncime
25 lungime, 12 lățime, 1.35 adâncime
Are 25 m lungime, 12 m latime si 1,35 m adancime 🙂
Are 25 de metri lungime, 12 lățime și 1.35 metri adâncime
25m lungime, 12m latime si 1.35m adancime
Are 25 de metri lungime, 12 lățime și 1.35 metri adâncime
Are 25 m lungime, 12 m lățime și 1.35 m adâncime
25 m lungime,12m lățimea,1.35m adâncime.
Are 25 de metri lungime, 12 lățime și 1.35 metri adâncime. 😉
25m lungime,12m latime,1,35m adancime.
Are 25 de metri lungime, 12 lățime și 1.35 metri adâncime.
25 de metri lungime, 12 lățime și 1.35 metri adâncime.
Are 25 de metri lungime, 12 lățime și 1.35 metri adâncime
Pori linistit sa faci sarituri -cap- la adancimea asta! Crede-ma ca fac asta zilnic!
In rest…..misto articolul!
25 m lungime, 12 m latime si 1.35 m adancime 😀
Are 25 de metri lungime, 12 lățime și 1.35 metri adâncime
lungime 25 m, latime 12m, adincime,1,35m
25 m lungime, 12 m latime, 1.35m adancime
Are 25 de metri lungime, 12 lățime și 1.35 metri adâncime
Dimensiunile sunt 25 m lungime, 12 m latime si 1.35 m adancime
Deja ne faci in ciuda cu bazinul de aici,comparativ cu cel de langa Sala Sporturilor (care este olimpic) dar nu arata asa in poze. Mi-as dori tare mult sa incerc la Belaqva o ‘sedinta’ de innot.
PS: Piscina de la Belaqva este la dimensiuni semiolimpice ( 25 de metri lungime, 12 lățime și 1.35 metri adâncime).
nu am fost la cel de la sala sporturilor, dar sunt sigur că n-are cum sa fie fancy ca aici 🙂
25 de metrii lungime, 12 lățime și 1.35 adancime.
Are 25 de metri lungime, 12 lățime și 1.35 metri adâncime
25m lungime, 12 latime si 1,35 adancime
Are 25 de metri lungime, 12 lățime și 1.35 metri adâncime.
25 de metri lungime, 12 lățime si 1.35 adâncime. Ar fi o treaba sa castig si eu un concurs in viata asta. 😂