Care e treaba cu treningul ca îmbrăcăminte de stradă?

Mă uit cu stupoare pe stradă cum foarte mulți tineri rămân la trening ca îmbrăcăminte de ieșit prin oraș deși au trecut lejer de vremea copilăriei. Și măcar dacă ar fi doar o etapă.

Treningul are rolul lui bine cimentat în perioada copilăriei. Atunci știai clar că unele erau hainele de ieșit afară, de tăvăleală, și altele erau hainele “bune”. De aici și suprinderea mea că unii nu fac totuși diferența dintre două posibile momente ale zilei: grătarul de dimineață și ieșirea de după-amiază la terasa din centrul orașului. Locul de muncă vs. timpul petrecut acasă.

Probabil ați văzut și voi oameni pe munte în pantaloni casual și pantofi, așa cum ați văzut trening de bumbac pe Republicii. Nu? Pentru că treningul nu este despre sport. Evident.

Cine poartă

Am încercat să identific genul de oameni care se pretează fenomenului. Încă lucrez la asta dar am două categorii.

Băieții de cartier. Ajunși la 25-30 de ani fără un job sănătos, probabil fără prietenă care să-i mai spună din când în când ca e penibil dar și cu un anturaj “de bloc”. Exact ca în copilărie doar că acum imaginea e mult mai tristă. Să scuipi semințe la colț de bloc râgâind o bere cu băieții tăi, nu e funny la orice vârstă.

A doua categorie sunt cei cu ceva mai mulți bani care-și permit un pantalon de trening de firmă din când în când. Probabil coboară dintr-un Audi alb și are la braț o pisi tot într-un trening. De data asta lucios, ca să-și arorteze ceasul Fossil auriu primit de la cocalar dar și cerceii ei mari de aur. Moda e oricum relativa.

Am avut și eu perioada mea prin primii ani de facultate. Veneam din Scornicesti. Între timp am crescut și mi-a trecut. Acum doar mă oftic. Din cauza lor nu reușesc să-mi mai iau un pantalon de casă la preț decent.