Cât costă o zi de distracție la Therme București

Nu știu despre voi, dar eu mi-am dorit să ajung la Therme încă de la deschidere. Am citit câteva articole despre cât de fain e acolo, am văzut câteva sute de imagini așa că în august am reușit să și ajung. Și, pentru că mi-a plăcut, m-am întors ieri din nou.

În Brașov avem Paradisul Acvatic. Nu-i rău, dar este lipsit de farmec.

N-are nimic special astfel că experiența nu poate fi nici ea deosebită. La care mai pui că oamenii n-au investit deloc de la deschidere (cel puțin asta e senzația) așa că arată ușor-ușor ca un loc vechi, plictisitor și adesea incredibil de aglomerat.

Așa am ajuns la Therme.


Dacă ai trăit sub o piatră până acum, îți spun eu că Therme este cel mai mare centru wellness din Europa ce se laudă cu cea mai mare plajă urbană (artificială) din Europa. Știți voi, tobogane, piscine speciale, baruri în apă și palmieri. Ah, și apă termală adusă de la mare adâncime.

Investiția totală este cică de peste 60 milioane de euro.


Sunt genul de persoană care poate sta liniștit la plajă o zi întreagă fără să se plictisească. Ieri am ajuns în Balotești pe la 10 și-am părăsit complexul după ora 11 noaptea. Deci mai bine de 12 ore de experiență Therme.

Ce mi-a plăcut

  • Totul lucește. Mă refer dpdv igienic. E deschis de mai bine de un an jumătate dar nu ai spune asta.
  • complexul e împărțit pe trei zone cu specific și prețuri diferite. Copii au voie doar în prima zonă și recunosc, ăsta este feature-ul meu preferat. Poți sta liniștit la plajă să te odihnești în adevăratul sens al cuvântului.
  • Plaja de afară e genială. Palmieri, piscină ultra plăcută vizual și înconjurată de flori naturale și palmieri. Ador palmierii!
  • Bar în apă. Exact ca în filmele unde se trag cadre în destinații exotice. Un pool party acolo ar fi demențial.
  • Am fost în timpul săptămânii (nu știu cum e în weekend) și la plajă nu cred că erau 20% din locuri ocupate. În interior era la fel de respirabil.
  • Mâncare bună și variată.
  • La 19:00 au instalat un cinematograf în aer liber, pe plaja plină de pufi. Cu popcorn, suc și.. un frumos apus de soare. Special!
  • zona 3 ascunde o gașcă foarte faină de saune. Zona perfectă de relaxare după o zi petrecută în prezența soarelui.
  • culorile din interiorul complexului. Pe ăstea nu le pot descrie, dar sunt pe retină.

Mă rog, probabil am mai uitat din punctele pe care voiam să le notez, dar sper că ați înțeles ideea.


Am scris articole despre călătoriile mele. Aruncă un ochi.


Cât a costat toată distracția

Intrarea, mâncarea și băutura pentru o zi întreagă m-a dus la 200 de lei. Poate 250 dacă pun și benzina din Brașov și ce-am mai luat de pe drum.

De aici 105 lei a fost intrarea pentru toate cele trei zone. Ar fi fost vreo 71 de lei prima zonă (cea cu copii) și 81 primele două zone. Am ales să intrăm și în partea cu saună pentru experiența completă. Și nu mi-a părut rău!

Ceilalți 100 de lei s-au dus pe mâncare (două mese), înghețată, bere, cafea, apă și o sesiune de masaj (mă rog, un soi de aparat ceva, nu făcut de vreo domnișoară).


Scump? Sigur nu-i ieftin, dar atâta timp cât consider că a meritat fiecare bănuț, atunci toate-s bune.

therme-bucuresti-2-02919

7 Shares:
5 comments
  1. Oriunde e locatie unde puradei au interzis, e perfect, iar aici se pare ca e si misto. Am tot vrut si eu sa ajung, dar de fiecare data s’a mai intamplat cate ceva … dar fac eu cumva pana la urma.

    1. Sunt de acord. nu știam de concept “adult only” până când am citit ceva de Republica Dominicană (căutăm de curiozitate) și am văzut resort-uri întregi (hotel, piscină, plajă, restaurant) cu adult only. Fain!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.