Nu a trecut chiar mult de când ne-am întors din vacanța din Amsterdam. În articolul cu impresii, v-am promis că revin cu gândurile mele despre cazare, pentru că tare ne-a plăcut.
Ne-am folosit, ca de obicei în ultimii ani, de serviciile Airbnb. Dacă nu ești confortabil cu asta, poate că o experiență în plus, o impresie bună poate te va face să vezi altfel lucrurile.
Când plănuiești să vizitezi Amsterdamul ajungi repede la concluzia că este imposibil să te cazezi în oraș la prețuri decente. Chiar și prin Airbnb. Norocul nostru (sau al lor) este că au o infrastructură așa de bine pusă la punct încât poți alege lejer orice orășel din apropiere pentru cazarea de peste noapte.
Am ajuns repede la concluzia asta, așa că am mers pe Airbnb și-am început căutările. Fiind 4 persoane am fi preferat ceva doar pentru noi. Am găsit în Heemstede o casă care ne-a făcut curioși. Peter, ce urma să ne fie ulterior gazdă, ne-a promis mic dejun din ouă proaspete și posibilitatea de a împrumuta bicicletele lor fără să-i plătim nimic.
Cartierul
Am ajuns la cazare de la aeroport cu taxiul pentru 55 euro. Acum, un Uber ar fi fost mai indicat că probabil n-ar fi sărit de 35. Peter însuși s-a oferit să vină să ne ia de la aeroport pentru 35 euro, dar am refuzat din ideea de a nu deranja.
Casa în stilul clasic al olandezilor (din zona aia cel puțin). Parter + etaj + mansardă. Nimic extravagant. Fără gard (maxim gard viu), fără câine. Loc de parcare fain în față și curte mică în spate, dar suficient de mare cât să faci un grătar și să stai la masă liniștit.
Livingul la stradă, cu geamuri foarte mari și fără perdele. Aveam să concluzionăm că ăsta este felul lor de a se făli, de a se da mari. Din stradă, nu numai că vezi în living, dar fiind open space, poți vedea liniștit până în grădina din spate. Foarte ciudat sentiment care te ține puțin fascinat în timp ce iei cartierul la picior. Toate casele sunt așa. Fără excepție.
Cartierul foarte liniștit. Genul ăla de cartier rezidențial cum mai vezi prin filme (la marginea orașelor). Oameni cu bani, multe mașini scumpe și liniște. Am căutat un magazin de unde să ne luăm apă într-o seară, vreo 50 de minute, însă fără succes. Dar măcar am luat cartierul la picior. O plăcere.
Experiența
Am fost de multe ori cu Airbnb și am avut parte doar de experiențe pozitive. De data asta ne-a plăcut mai mult pentru că am dat de niște oameni foarte faini.
Nu mereu am împărțit casa cu gazda. Facem asta de obicei când mergem în doi, dar fiind patru, a fost o premieră să zicem.
Nanda și Peter însă… Doi oameni trecuți de 50 de ani ai căror copii au plecat la colegiu în State. Camerele copiilor au fost cele oferite spre închiriere și au spus că fac asta pentru a “umple casa”, cât să le treacă mai ușor timpul în lipsa lor. Casa ușor veche, nu modern mobilată, dar foarte curată și călduroasă (deși olandezii nu par a suferi de frig ca noi). Am avut cheie separată și un etaj întreg doar pentru noi. Două camere cu cheie și baia noastră.
A fost primul Airbnb unde ne-a fost promis mic dejun. Peter s-a oferit să ne facă în fiecare dimineață ouă folosind o rețetă diferită. În fiecare dimineață așa a fost. Dar n-au fost doar ouă. Ne-a făcut cafea (latte, cappuccino și cafea americană – fiecare după preferințe). Am avut salată de fructe, gem de mere (ceva marmeladă locală), prăjitură cu specific local (un soi de chec cu gust aproape de turtă dulce), brânză, croissante și pâine proaspătă.
După cum vă dați seama, Peter e pasionat de bucătărie. Contra cost ne-a propus să ne facă și o cină faină. Cum mănâncă ei acasă. Doar pentru că am vrut să stăm mai mult afară decât în casă, am zis pas. Dar mi-ar plăcea să mă întorc într-o zi și să încerc și asta.
Ne-am simțit mai bine ca la hotel. O experiență mult mai personală. Autentică, dacă vreți.
În plus ne-a oferit cheile de la garaj să ne folosim de biciclete. Ne-a scăpat de o cheltuială. Ca să nu mai zic că nu mai mersesem cu bicicleta din liceu și să faci o plimbare până la mare, cu infrastructura lor, a fost o plăcere.
Airbnb!
Voi ați avut experiențe memorabile cu Airbnb?
Dacă nu ați folosit niciodată Airbnb, vă sfătuiesc să încercați! Vă faceți cont folosind link-ul ăsta și veți avea și reducere la prima rezervare (acum este 34 euro – dar variază în funcție de perioadă). Ah, era să uit. Link-ul către cazarea din Heemstede de care am tot povestit. Salutați gazdele din partea noastră 🙂