City break: Londra ziua 1

S-a făcut o săptămână de la vizita mea în Londra și chiar dacă am rămas dator cu o poveste să știți că nu am uitat de voi. Astăzi vă povestesc cum a fost prima zi în capitala Angliei urmând ca zilele următoare să apară și celelalte episoade.

Londra mi-a plăcut chiar dacă nu m-a dat pe spate. Aș spune totuși că mi-a părut ușor mai interesantă decât Parisul deși tare aș vrea ca într-o zi să mă întorc în ambele capitale pentru un verdict final.

Au fost trei zile (teoretic patru, dar una petrecută pe drum) în care am făcut zeci de kilometri și-am gustat din spiritul londonez atât cât ne-a permis timpul și buzunarul.

Impactul cu capitala

Am aterizat pe aeroportul din Stansted la ora locală 13:25 pe o vreme posomorâtă dar fără precipitații. A fost primul zbor cu Ryanair și-am notat încă un zbor liniștit cu un low cost care ne-a permis două bagaje în cabină pentru fiecare, un plus față de celelalte, Blue și Wizz care îți permit doar unul.

Sunt mai multe variante să ajungi în Londra din Stansted dar noi am ales să mergem cu autobuzul de la National Express. Circulă la fiecare 20 de minute și pleacă din parcarea aflată undeva în fața aeroportului. Biletele costă 8 lire de persoană și le poți lua inclusiv de la bordul avionului, cel puțin noi așa am făcut. Într-o oră și 15 minute eram la stația de metrou de la Liverpool Street.

Prima senzație pe pământ englezesc? Mașinile circulă pe dos. E foarte ciudat că știi asta dinainte și te pregătești cumva psihic până să te urci în autobuz, dar nu poți să nu îngheți pentru o secundă când autobuzul intră în primul sens giratoriu pe partea stângă.

La intrare în Londra lucrurile începuseră să se arate puțin așa cum îmi închipuiam: atmosfera ușor posomorâtă, oameni de toate felurile (mulți copii arabi) și clădiri nu foarte înalte îmbrăcate în cărămidă decorativă.

Până pe Liverpool Street am stat geană pe geamurile autobuzului încercând să absorb cât mai multă informație vizuală. Căutam obiectivele ălea de care citisem, mă uitam după Big Ben și London Eye, în schimb vedeam din ce în ce mai multă arhitectură contrastantă, modern vs vechi și multe șantiere deschise chiar dacă mă apropiam simțitor de destinație.

Lumea era elegantă și agitată. Gentlemani la costum traversau strada liniștiți, în diagonală, fără să fie jenați de faptul că nu era o trecere de pietoni în zonă. Frizuri scumpe, costume de lux, geamantane, agitația oamenilor și zumzetul străzii mi-a lăsat impresia că eram într-o secvență de filmare din Suits.

Aici ne-am întâlnit cu prietenii noștri care ne-au fost alături în escapada noastră londoneză. Ne-am urcat în primul metrou și am mers la “cazare” să scăpăm de bagajele de pe umeri pe care le aveam în custodie de mai bine de unsprezece ceasuri. Era ora 16:00 (ora 18:00 după ceasul nostru).

Transportul în Londra e (evident) foarte bine pus la punct dar foarte scump, lucru pe care aveam să-l aflam încă de la prima călătorie. Oyster de 5 lire încărcat cu 20 de lire credit pentru călătoriile viitoare. Prima călătorie din zona 1 până în zona 3 a costat 3.30 (dacă nu mă înșel), ceea ce mi s-a părut enorm. Și este foarte mult pentru banii noștri (nu că aș calcula așa în vacanță) dar există și o parte bună, nu poți cheltui mai mult de 7.60 lire pe zi pentru transportul în comun între zonele 1 și 3 de exemplu, fiind setată o limită maximă dpdv valoare.

Plimbarea de seară

Până ne-am întors în oraș se întunecase și foame începuse să ne urmărească. Am mâncat un burger de la Honest Burgers ce n-avea să-mi dezamăgească stomacul înfometat. Prețuri între 9 și 11 lire per bucată.

Apoi am luat-o ușor la pas pe malul Tamisei unde în sfârșit vedeam Londra aceea pe care o știam din căutările mele de pe Google. Am trecut peste Tamisa pe Golden Jubilee Bridge de unde am avut un view superb de-a lungul râului. London Eye colorat în roșu se odihnea după o zi de muncă asiduă, multe clădiri luminate albastru în stânda, Big Ben-ul undeva pe malul celălalt, în dreapta.

Ne-am plimbat apoi pe alei, printre copacii înzorzonați cu beculețe (încă aprinse) urmând malul râului cu gândul să ne îndreptăm spre casă. Cele unsprezece ore de pe drum se simțeau în genunchi și pleoape.

Am mers în stația de metrou să luam primul tren spre casă dar nu înainte să trecem prin King’s Cross Station să ne pozăm cu căruciorul lui Harry Potter. Până în miez de noapte eram acasă, am depănat o povestire-două și somn de voie.