Ziua a doua avea să fie și cea mai activă dintre cele trei ținând cont că am făcut mai bine de 20 de km pe jos. Vremea a fost perfectă pentru o zi de februarie, norii au lăsat pe alocuri soarele să treacă iar vântul nu a bătut mai deloc.
Planul zilei pe scurt era așa: ne trezim, mergem de dimineață să ne plimbăm pe Portobello Road, ne dăm în roata de pe malul Tamisei pe zi și în rest plimbare de voie cu pauză de masă și bere.
Zona colorată de la Portobello Road
Ziua de joi cu drum și toate cele s-a cam simțit și vineri ne-am trezit ceva mai târziu decât ne-am fi dorit, dar cumva pe la ora 11 eram pe drum. Ne-am urcat în metrou cu destinația Portobello Road, o străduță-piață foarte colorată cu zeci de magazine de anticariat înșirate de-a lungul ei. Am vrut să ajungem neapărat aici de dimineață cât tot englezul era încă la muncă pentru că înțeleg că zona poate fi extrem de aglomerată în weekend, lucru pe care am încercat să-l ocolim.
Am citit că strada a fost făcută cumva celebră de Jamie Oliver care a filmat pe acolo pentru emisiunile lui. Peisajul este foarte pitoresc, magazinele fiind foarte frumos colorate și decorate. Găsești tot felul de antichități și chilipiruri dar eu nu pentru asta mă dusesem. Ne-am plimbat, ne-am holbat la clădirile superbe din acest cartier exclusivist al Londrei și ne-am pozat la fiecare colț. Aș spune că Portobello Road și împrejurimile m-au impresionat cel mai mult din întreaga experiență londoneză.
Noi am ajuns pe Portobello Road de la stația de metrou Ladbroke Grove (linia galbenă) dar se poate ajunge și pe la Notting Hill Gate (un nod mai mare cu legături pe linia galbenă, roșie și verde).
Plimbare în London Eye
Se făcuse ora 3 și noi încă zăboveam prin Notting Hill deși vroiam să ajungem la London Eye până la lăsarea întunericului. Biletele pentru “ochi” le cumpărasem deja de pe internet (39 de lire la pachet cu Madame Tussauds) când și programasem vizita pentru ziua de vineri.
Ne-am încurcat puțin la gura de metrou pentru că intrasem inițial la Overground în Shepherds Bush dar ne-am lămurit repede, așa că am ajuns fără probleme la Roata Mileniului. Era lumină și coadă mai deloc. Am ridicat biletele de la ghișeu și ne-am îmbarcat în capsula noastră fără să stăm mai mult de 3-5 minute la rând. Mi s-a părut interesant că angajații verificau capsula după fiecare grup, să nu fi plantat vreunu’ ceva explozibil sau să nu le fi scăpat vreun gunoi ceva.
Întreg turul durează în jur de 30 de minute și îți oferă o imagine de 360 de grade asupra Londrei de la 135 de metri înălțime. Capsulele sunt făcute să transporte lejer 25 de oameni dar noi am intrat doar 16. Spațiu lejer ca să te miști, să te pozezi și să urmărești obiectivele Londrei de sus. Ai tablete informative și o bancă pe centru pentru cei cu dureri de picioare.
Plimbarea de seară
Încet-încet soarele se ascundea după clădiri. Era aproape șase când ne-am dat seama că nu mâncasem mai nimic toată ziua (sau nimic). Primul ieșit în cale ne-a fost Giraffe, un restaurant simpatic unde am mâncat un burger, dar numai după ce-am sorbit mai întâi dintr-un ceai cald. Frigul începuse deja să-mi intre în oase.
Bine mâncați am pornit la drum pe străzile centrale (orice ar însemna asta) ale Londrei. Am luat la pas trotuarele super aglomerate din Leicester Square unde am vizitat (cam ăsta e termenul pentru cât de mare este) și M&M’s World, asta pentru că nu m-am putut abține. Până la urmă e “doar” un magazin de desfacere și promovare M&M ce se întinde pe “doar” patru etaje în mijlocul Londrei.
Ne-am continuat drumul pe Coventry St. de-am văzut un milion de autobuze etajate și ne-am pozat în Picadilly Circus (zonă foarte aglomerată, o intersecție mare cunoscută inclusiv pentru panourile foarte mari de publicitate de pe clădiri, în stilul celor din New York – altfel eu am și fost în State deci credeți-mă pe cuvânt). După Portobello Road zona din Picadelly cred că m-a atras cel mai tare. E genul de zonă care mi-a arătat Londra așa cum mi-o închipuiam eu (ca zonă centrală cel puțin).
Se întunecase bine de tot și ne-am hotărât să mai facem două chestii până să ne oprim la o bere cu prietenii noștri: plimbare cu autobuzul etajat și o scurtă trecere peste Tower Bridge. Zis și făcut. Am luat primul autobuz care ne-a plimbat repejor pe străzile înguste și super aglomerate ale Londrei după care puțin pe sub pământ până la Tower Bridge. L-am admirat, l-am pozat și l-am traversat pentru o plimbare lejeră de-a lungul Tamisei ce ne-a purtat printr-o zonă de birouri foarte modernă și, evident, luminoasă. Știți voi, clădiri d-ălea înalte de sticlă, gen zgârie-nori dar mai mici.
Ne-am oprit apoi la Nando’s (fără nicio legătură cu Ando’s) unde am petrecut câteva ore bune cu suc, bere și aripi picante. A urmat asaltul final spre casă, unde am ajuns bine după miezul nopții…
Știu, am scris mult și de data asta. Am ajuns la aproape 900 de cuvinte și chiar sper să nu vă fi plictisit așa de tare. În cazul în care am făcut-o, îmi pare sincer rău dar am o veste bună, mai am doar unul așa lung după care revin la “sentimente” mai bune. Peace!
