Dacă mă citești de curând, posibil să nu știi că blogul ăsta a fost inițial doar despre fotbal. L-am transformat în timp în fotbal și viață extrasportivă (ce-mi era și motto) și ușor-ușor doar în viață extrasportivă. Nu știu însă dacă am apucat să spun pe blog de ce am renunțat la nișa asta fotbalistică.
Articolele ălea din 2009 au dispărut. Scriam păreri scurte ale evenimentelor recente dar și articole mai largi și bine documentate. Topuri, followups, statistici interesante, etc.
De ce am renunțat?
În primul rând pentru că se înmulțeau momentele în care aș fi scris și altceva în afară de fotbal. Aveam idei pe care le-aș fi transmis din afara sferei fotbalistice. Aveam suportul necesar, platforma îmi era la îndemână dar mă ținea în loc nișa.
Am schimbat pentru că m-am gândit că ar fi mișto să țintesc cu textul și spre cei care nu iubesc neapărat fotbalul.
În plus, și parcă deasupra celor deja spuse, stătea faptul că am considerat că stilul meu de-a trata subiectul poate nu era cel mai potrivit, așa că am schimbat macazul.
Nu publicam știri, dar contează mult cum îți expui impresiile, cât de natural îți vine și, nu în ultimul rând, ce te deosebește de ceilalți “cronicari”. În timp mi-am pierdut flow-ul și încrederea în articolele mele.
Vă las să citiți articolul lui Mircea scris după meciul dintre Barcelona și PSG. Vă las să-l savurați, pentru că asta e genul de articol de sport ce trebuie cu adevărat apreciat și promovat.
Pe Mircea nu-l cunosc personal deși suntem prieteni demult pe Facebook, dar vă recomand să-l citiți pentru că omul este savuros, pasionat de fotbal (și nu numai) și-mi lasă impresia că textul ce-l scrie curge mai natural decât fresh-ul de portocale într-o zi călduroasă de vară (prea forțată?!).
Și da, blogul meu nu mai e despre fotbal pentru că nu pot scrie așa. E vorba de talent aici și cu fotbalul nu-i de joacă. Rămân la jocul în sine urmate de #fazapefotoliu.
Mersi, Mircea!
