The Den Barber Shop, Brașov: Prima vizită la bărbier

Nu m-am ras la piele de mai bine de 4 ani (dacă nu or fi mai mulți) însă în ultimul an am ales să las barba tot mai mare. Am trimmer pe care îl folosesc frecvent dar de la un punct nu mai e suficient doar să scurtezi părul. Pentru o formă mai bună și un aspect îngrijit am zis să dau o fugă la bărbier.

Cică barba trebuie aranjată puțin ca să nu arăți ca un boschetar sau ca un preot de la țară (zice Ramona!). Răbdare n-am, ustensile n-am ca să nu mai povestesc despre talent, așa că m-am lăsat pe mâna bărbierului, poate mai mult de curiozitate să văd ce iese.

Eu cred că treaba asta cu barber shop-ul este o afacere ce poate înflori bine perioada următoare. În București înțeleg că lucrurile se mișcă mult mai bine, în Brașov sunt doar două astfel de locuri și ambele sunt la început. Eu am fost la The Den Barber Shop, activi din octombrie 2015.

Nu știu dacă funcționează neapărat pe bază de programare dar eu am vrut să mă asigur că merg la sigur așa că i-am contactat pe Facebook (răspuns instant) și mi-am rezervat un loc cu o zi înainte.

Pe scaunul bărbierului

Am ajuns la The Den la recomandarea unui prieten ce mi-a spus că l-a bărbierit un tip ce a avut mare grijă de el. Eu am prins o tipă (sorry dar nu ți-am reținut numele 🙂 ), super prietenoasă și vorbăreață, școlită în State care m-a aranjat timp de ~25 de minute.

M-am lăsat pe mâna ei pentru că n-am știut ce să-i cer mai exact. Zic, “puțin scurtată și aranjată cât să pară îngrijită”.

Ea a propus să ia din barbă pierdut pe lateral, să scurteze puțin din lungime și să îngusteze puțin mustața. A trasat liniile corespunzător și a uns părul cu un ulei special, dar nu înainte de a pieptăna barba cu o perie specială din păr de porc mistreț (sper că nu greșesc animalul).


Ca să nu o mai lungesc vă spun că rezultatul e ok, mi-a plăcut și mă voi întoarce după două săptămâni așa cum mi-a fost recomandat. Toată treaba a costat fix 25 de lei.

Vă las și cu două poze ca să nu rămână vorbă în vânt și în speranța că este evident că stânga e “înainte” și în dreapta rezultatul final.

barbier-barber-brasov-fata

barbier-barber-brasov-profil

22 Shares:
2 comments
  1. Cat se poate de interesant, inentionez sa merg si eu. Ma incadrez in cel putin una din caracterizarile Ramonei, deci rezultatul nu poate fi decat bun 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.