Ieri, după amiază, am zis să facem o plimbare scurtă până în Predeal pentru o porție de coaste. Google Maps îmi spune că-i un drum de 30 de minute din Brașov. În realitate, în apropiere de Predeal am intrat într-un blocaj în trafic care ne-a țintuit pe loc mai bine de o oră.
Cred că-i mai bine de un an de când un prieten îmi recomandă să încerc coastele de la Hotelul Dragului. Cică ar fi nu numai cele mai bune coaste din Predeal, dar cele mai bune coaste ever.
Ieri ne-am decis în sfârșit să le încercăm așa că am pornit spre Predeal. Drumul liber, circulație normală. Cu 2.2 km înainte de destinație drumul era literalmente blocat. Se înainta cu lungimea unei mașini la câteva minute. Din față totul părea ok, se circula corespunzător.
Am căutat pe internet, nicio informație. Eram convinși că e accident, altfel nu s-ar fi explicat blocajul total. N-am găsit nimic. Am bănuit că are legătură cu protestul și că lumea merge spre București. Nu știu.
După mai bine de o oră am dat refresh în Maps. 1.7 km până la destinație și traficul era la fel de blocat. Am înaintat vreo 500 de metri în acest timp. WTF?!
Am fi lăsat mașina pe dreapta și am fi mers pe jos, dar cine frecventează zona știe că nu există loc pentru așa ceva. Eram fix cu câțiva metri de ultima curbă înainte de intrarea în Predeal.
În mașină stomacul nostru începea să-și ceară drepturile sub formă de protest. După un vot democratic care a durat sub un minut, am ales să ne întoarcem și să-ncercăm coastele de la Roata Norocului. Știam că au cei mai buni papanași dar nu încercasem coastele. 25 de minute mai târziu eram la masă cu comanda dată.
O decizie dificilă de weekend, dar stomacul greu încercat s-a declarat într-un final mulțumit.
Ieri a ieșit bine. Eram liberi, timp aveam, singura problemă era foamea.
Ce ne făceam dacă trebuia să ajungem la aeroport? Ok, ne luam o oră buffer, de siguranță, dar în cazul ăsta sigur nu era de ajung. Poate că ocoleam, dar decizia trebuia luată în timp util. Nervii?! Cum erau nervii?
4 comments
De ce nu folosesti Waze, e o aplicatie foarte faina pentru trafic.
folosit. Nu ne spunea decât că e aglomerat. Nimic mai mult.
Asta e un subiect des intalnit daca faci des drumuri Brasov-Ploiesti si invers(cazul meu).
Treaba sta in felul urmator: la Busteni sunt treceri de pietoni din 150 in 150 de metri care ingreuneaza traficul(au fost construite pasarele peste DN1, dar nu le foloseste nimeni, doar pasarile ca sa-si faca nevoile) si mai apar si domni politisti la fiecare trecere de pietoni si intersectie cand e aglomerat, fapt ce nu ajuta deloc traficul, mai mult il ingreuneaza.
Dar problema cea mai mare este marirea enorma a numarului de masini din traficul pe acest tronson, dar si faptul ca nu s-a amenajat de cand a fost construit drumul asta nimic. Se puteau face macar 2 benzi pe sens pentru a putea face fata traficului intens, dar e destul de costisitor se pare si greu de facut tinand cont ca la cativa metri de DN1 exista gospodariile oamenilor ca impediment pentru latirea drumului.
Alt factor care ingreuneaza situatia este ca multi circula foarte mult singuri in masina si in felul asta se aglomereaza iresponsabil drumul. Eu am incercat pe cat posibil sa postez curse pe BlaBlaCar de fiecare data cand am facut drumuri mai lungi si chiar ajuta mult.
Exemplu: in loc de 4 sau 5 masini in trafic poate fi doar una. E un lucru pe care il putem face cu totii.
Multumesc!
e clar că asta e o problemă veche și arhicunoscută. soluții rapide e clar că nu sunt: de lățit strada nu se poate, autostrada prin alta parte nu pare a fi o prioritate.
Treaba cu multe mașini doar cu șofer e o problemă mondială deja, cu care rezonez în totalitate (chiar am zis că o să scriu doua rânduri despre asta). Sunt mulți care lucrează pe mașini, deci e cumva implicit că-s singuri în mașină, dar nu reprezinta majoritatea. Fain ca încerci bla bla car. Funcționează?