Pro Tv ne anunța undeva în decembrie că încep înscrierile pentru un nou show, pe numele său Supraviețuitorul. Sunt sigur că majoritatea românilor n-au auzit de el și consideră concursul ăsta ca fiind doar o continuare a celui cu vedete din junglă. Eu în schimb, împreună cu probabil alte câteva mii de fani ai show-ului original, îmi doresc din suflet ca Pro-ul să nu ia în glumă emisiunea care încă face furori în State deși rulează de mai bine de 15 ani.
Am urmărit sute de ore de emisiune și am văzut cum oameni simpli au ajuns adevărate staruri ducând la nivel de artă un joc de strategie purtat în condiții imposibile: hrană puțină, de multe ori limitată la orez și fasole, fără adăpost solid în fața vremii nemiloase, fără săpun sau pastă de dinți și, poate cel mai important, departe de familie și de tot ceea ce înseamnă civilizație. Sunt 39 de zile în care fiecare decizie contează în drumul jucătorului spre premiul cel mare.
Așa că, dragă Pro Tv, pentru că oricum ești singurul post generalist de televiziune pe care încă îl urmăresc cu plăcere, te rog nu mă dezamăgi. Sper că regulile francizei sunt foarte riguroase și că emisiunea va arăta mult precum cea din State. Vreau totuși să iei foarte în serios alegerea a trei elemente: concurenții, probele și prezentatorul.
Concurenții
Cei care vor fi pe platoul de filmare trebuie să fie fani ai show-ului, obligatoriu. Cu toții ar trebui să facă într-o clipită diferența dintre Sunt celebru scoate-mă de aici și Survivor, să-l aibă ca exemplu pe Russell Hantz sau Rob Mariano și nu pe Ruby sau Moroșanu. Vreau să văd un concurs bazat pe aptitudinile fiecăruia în probe și un joc social menit să aducă greutate emisiunii nu să o transforme într-o cloacă ieftină demnă de Capatos sau Noră pentru mama.
[alert type=”success” close=”true”]Oferta de buffs (bandane) disponibile pe la noi[/alert]Probele de joc
Întregul farmec constă în probele geniale cu care ne-a obișnuit Survivor. Tot timpul am apreciat nivelul de implicare a producătorilor în a creea și pune în scenă probe deosebite, fie că vorbim de idei simple în probe individuale sau jocuri complexe de echipă ce necesită o construcție întinsă pe jumătate de plajă.
Pro Tv, vreau să furi din ideile lor de probe pentru că oamenii le-au perfecționat în atâta amar de vreme și fanii s-au obișnuit cu ele. Poți să le iei pe toate, n-are rost să adaptezi sau să inventezi, dar investește bani în recuzită și elementele de decor pentru că sunt foarte importante.
Prezentatorul
Tot timpul am crezut că Jeff este esențial existenței show-ului și asta nu pentru că este și producător, ci datorită pasiunii cu care conduce ostilitățile de atâția ani. Prezentatorul trebuie să iubească jocul, să cunoască toate dedesubturile din joc, să fie la curent cu fiecare detaliu care ar putea încălzi atmosfera de la consiliul tribal. Prezentatorul trebuie să fie un fan Survivor și un actor desăvârșit, pentru că rolul său în joc este crucial.
Tot timpul am spus că m-aș înscrie într-un astfel de joc dacă aș avea ocazia, cu singura condiție să fi învățat să înot până atunci. Ei bine nu știu să înot așa că mă voi limita la a urmări Supraviețuitorul la tv. Închei cu speranța în suflet că show-ul nu mă va dezamăgi, deși cred că șansele sunt minime.
35 comments
O parere extrem de pertinenta.
Ca un fan f vechi al show-ului cred ca avem asteptari f mari, vazand la ce nivel s-a ajuns in US
mai multe șanse să fim dezamăgiți decât să iasă ceva bun. Speranța moare ultima totuși.
Survivor in USA e geniaaal! Cu siguranta nu se va ridica la inaltimea fratelui mai mare. Speram doar sa nu devina prea romanesc.
Nu il vreau pe Cabral prezentator sau pe Bartos ori grasutu.
N-am nimic cu Cabral dar nu cred că e potrivit pentru show-ul ăsta.
Cu cat este mai identic cu cel din State cu atat succesul va fi mai mare. Deci incercati sa nu introduceti voi “imbunatatiri” tipice romanesti. Fara vedete printre concurenti si chiar ar fi bine sa fie cat mai multi fani ai Survivor US. Nu va bateti joc de acest joc…..ar putea insemna mult pentru PRO TV.
înseamnă mult pentru Pro, înseamnă mult pentru noi, fanii show-ului.
Si eu aveam exact aceleasi ganduri… Survivor este una dintre emisiunile mele preferate, si, indifferent cat de mult mi-as fi droit sa particip, imi pare extrem de rau ca o televiziune din Romania a preluat formatul pentru emisiune.
zic totuși să-i dăm o șansă, vedem ce iese.
Vreau sa ma înscriu deoarece îmi place aventura nr de contact 07227104**
Vreau sa ma înscriu deoarece îmi place aventura
Vă rog trimiteți mail către mailul pus la dispoziție de Pro Tv: supravietuitorul@protv.ro
Articolul meu este doar o părere despre show, fără nicio legătură cu televiziunea.
Urmaresc survivor US de la primul sezon si sunt indragostit de acest show. Parerea mea ca ar trebui sa copieze exact formatul US. Daca vor incerca sa modifice ei in scopul de al imbunatati cred ca va iesi un ras de show. Pro tv ai incredere in formatul US ei au 31 sezoane la activ iar la sfarsitul lui februarie va fi difuzat sezonul 32
Salut prieteni! Sincer am avut ocazia să vizionez puțin din Survivor și pot spune că sunt ff bine organizați! În ceea ce privește Protv-ul, va fi ceva unic pentru echipă, pt televiziunea română! Eu îmi doresc doar un singur lucru,să văd cât mai multe persoane necunoscute nu toate “vedetele”din show bizz ul românesc! Salutări
ai vazut putin din Survivor din SUA sau ceva preview din ce se filmeaza/monteaza la Pro?
eu incer sa ma inscriu de 2 zile si nu pot …poate stie careva cum te inscrii?
Ai încercat cu mail la supravietuitorul@protv.ro?
Merge mailul, eu am trimis si mi-au raspuns
Super, Ai idee în ce stadiu sunt înscrierile?
am incercat dar nu merge prinesc mail cum k adresa nu exista
De abia astept sa inceapa! Sper ca nu ne vor dezamagi romanii. M-am si inscris 😬
Ce tare ca ti-au raspuns deja!!! bravo! ai idee in ce perioada incep filmarile? ti-au dat vreo info?
mai stie cineva ceva de raspunsuri la e-mail? au inceput castingurile?
In perioada 25_27 Martie este interviul in B
buna si eu sunt mare fan survivor si sper ca aceasta emisiune sa se ridice la nivelul celei din afara, si eu la fel ca multi dintre voi sper ca romania sa copieze pic cu pic emisiunea din us si sa nu intervina asupra regulilor, gen intrebam si publicul….fingers crossed sa iasa bn 🙂 btw am urmarit un pic si din survivor south africa france israel etc etc dar… bleah,nu e ca survivor us, nu are adrenalina specifica jocului iar prezentatorii sunt de ..carton…
totul stă în montaj și în felul de a fi a prezentatorului, este? 🙂
Ah, si acum tin minte cat de fascinat priveam pe net si la TV acest show, si mereu imi imaginam cum ar fi sa particip. Daca ar fi sa pastreze acelasi scenariu, si concurentii sa fie oameni simpli, sa nu vina ei cu atatea trucaje, ar fi genial.
Si eu sint de parere ca daca o sa fie iar vedete printre concurenti ca sa creasca audienta o sa fie un fiasco, la fel ca si “survivorul” de la concurenta unde lumea incerca sa fie cat de sincera si de cinstita iar cine nu se incadra era scos inafara grupului – evident dat afara.
Tocmai jocurile de culise, aliantele, injunghiatul pe la spate, partea sociala pe langa partea fizica si mentala era ce dadea acestui reality show atata diversitate si carisma.
Eu sint un mare fan al seriei, nu am vazut doar cele 32 de show uri din sua ci si altele din australia, koh lanta din franta sau last hero din rusia cu toate ca multe au fost slabe de tot.
Cel mai probabil ca jumatate din cei pe care ii vor selecta vor fi foarte prezentabili gen patratele la barbati si femeie snur la femei dar am speranta ca in cealalta jumatate vor fi si oameni obisnuiti.
Pronosticul meu va fi asa: cel putin 3 barbati fosti/actuale modele, 3 femei la fel, un barbat de la țară, la fel o femeie de la țară, 2 oameni peste 50-60 de ani, neaparat un gay, unul sau doi de alta nationalitate (ungur, turc, arab etc) si cel putin 2 vedete tinere si la moda, restul vor fi tot cei care vor șoca: un tatuat, un student care se joaca excesiv pe calculator, cel putin un corporatist care nu iese in natura, un fost bolnav grav actual vindecat (cancer etc).
bazandu-ne pe istoric asa e, si totusi nu m-am gandit dar da, ar putea include si niste vedete, si pe afara au mai facut-o. Ma rog, oameni cunoscuti 🙂
Dragos Bucur – duupa ce m-am gandit un pic cu sotul – ar fi singurul prezentator care mi-ar placea! Acum este el fan Survivor? nu prea cred…
Ai pus poza cu Russel . :)) nu se putea altfel.
On Topic : Sa nu avem asteptari prea mari.Totusi , la alte show-uri, au venit si au ajutat la productie si “angajati full-time” al show – ului original care se asigura ca totul este ok. Deci..sunt sperante.
hantz si mariano legende , nu se atinge nimeni de ei 😉