Folia de protecție de pe ecranul telefonului e inutilă

Serios, încetați să vă mai acoperiți ecranul telefonului cu toate prostiile. Folia aia nu protejează ecranul, ba chiar mai mult strică. Și nu zic de ecran, cât de experiența cu telefonul.

Folia a fost tot timpul o prostie, dar în trecut mai avea un oarecare sens. Dacă înainte stratul de protecție a display-ului telefonului era făcut ori din plastic ori dintr-o sticlă slab rezistentă la zgârieturi, acum toate au Gorila Glass. Tehnologia a avansat mult și telefoanele nu se mai fac ca acum 5-10 ani. Ecranul s-a schimbat foarte tare în special pe telefoanele ieftine și medii (cele foarte scumpe au avut mereu alte materiale).

Telefon de 4k cu folie de 20 de lei

Da, dar o să cadă și folia mă protejează, o să zici. Pentru asta ia-ți o husă solidă, că șansele să te protejeze folia aia sunt minime.

Da, dar uite ce zgâriată e folia asta, îți dai seama dacă nu o aveam cum era ecranul? Exact asta zic, ecranul telefonului e gândit super fain și sticla aia Gorilla e foarte rezistentă. Ecranul nu ar fi ajuns niciodată să arate la fel ca folia. Ca să nu mai zic de boala românului care dă 4k pe un telefon, dar își cumpără folie de 20 de lei.


Am și alte articole scrise pe aceeași temă.


Apoi mai o treabă. Cu o folie, fie ea chiar și bine aplicată, s-ar putea să pierzi din funcționalitățile telefonului. Nu mai zic de foliile proaste care distorsionează din culorile display-ului, dar s-ar putea să pierzi puțin și din capabilitățile touch-ului. Poate e un senzor de amprentă sub display pe care “îl acoperi” și îi încetinești din reacții. Știu că la S10 erau doar câteva folii compatibile.

Probabil sunt folii foarte bune care nu-ți distrug neapărat din experiența cu telefonul. Poate, dar nu-i mai ușor doar să ai grijă de telefon și să-l folosești cum e el?

Samsung-ul meu face trei ani în aprilie și n-are nicio zgârietură. Trebuie să te uiți în lumină, să-l pui în diferite unghiuri ca să vezi mici urme de utilizare. N-a avut nicio secundă folie protectoare așa cum nu au avut nici celelalte telefoane ale mele. Secretul e că nici nu lucrez în construcții să stau cu el prin șantier toată ziua, dar nici tu nu lucrezi!


Deci, serios, nu mai folosiți foliile ălea hidoase! Dar, pentru că probabil oricum nu vă place sfatul ăsta, măcar luați-vă o folie de calitate. Și dacă tot o faceți, rugați-o pe tanti de la tejghea să o aplice (nu voi acasă) și schimbați folia când se dezlipește în colțuri sau începe să prindă praf.

1 Shares:
2 comments
  1. Nu suport nici foliile si mai ales husele inca de cand au aparut telefoanele pe la noi! Am avut, am testat … si mi’am dat seama de la Nokia 5510 incoace ca orice husa pusa pe el nu face decat sa distruga fix motivul pentru care am cumparat telefonul ala, respectiv, experienta pe care s’au straduit producatorul sa mi’o ofere! Ok, o protectie exista acolo … dar care mai e bucuria, daca eu am dat bani pe un telefon subtire si care sta misto in mana daca il pricopsesc cu o husa sau o folie grosolana ce strica toata bucuria?! Ca un exemplu, la G4 meu am inclusiv o carcasa original flip, care se potriveste perfect venind cu tot cu spatele telefonului si pastreaza cel putin 90% din designul original … ce sa vezi … nici pe aia nu o suport si daca tot am cumparat telefonul ala pentru ca avea spatele dintr’o piele misto … pe aia o folosesc, de aia ma bucur, intre timp am renuntat si la folia de sticla ca daca tot au pus aia Gorilla Glass .. sa o folosim, zic, ca doar nu o ma chinui cu telefonul ala pe care am dat o gasca de bani, ca daca imi trece prin cap sa il vand, sa il vand la altul tot de nou la 20% din pretul initial pe care eu l’am dat, dar de bucurat nu m’am bucurat de motivele pentru care am ales telefonul al. :))
    No, m’am lungit un pic, dar am zis sa argumentez cat pot idea mea, scrisesem si pe la mine pe undeva, candva, ceva, pe tema asta.

    1. păi suntem pe aceeași idee. Husă am încercat și eu în trecut de câteva ori. Eu sunt însă și mai atent de obicei cu telefoanele, ceea ce pot înțelege că nu e situația fiecăruia. Husele, deși urâțesc mai tare ca foliile (I know, vorbim de două lucruri total diferite), le mai înțeleg funcționalitatea. Foliile însă, nu!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.