Am promis în articolul precedent despre Football Manager că voi reveni cu scurte idei în cazul în care am feedback pe postare. Pentru că am fost mulțumit de micile discuții născute de pe urma articolului iată o nouă temă: când urmărești un jucător te folosești de atribute sau arunci mai degrabă repede un ochi pe diagramă?
În cazul meu recunosc că arunc un ochi rapid pe diagramă.
Deși sunt un jucător de FM din garda veche, obișnuit cu atributele jucătorilor, am ales să mă folosesc mai mult de octogonul acela care analizează calitățile jucătorilor din simplu fapt că-mi descrie jucătorul mult mai rapid. Îmi plac cifrele și le văd bine de obicei dar când îmi reprezinți cifrele grafic mă câștigi instant. Așa s-a întâmplat și în cazul Football Manager o dată cu implementarea octogonului.
Football Manager diagramă – avantaje și dezavantaje
În afară de faptul că “citesc” jucătorul într-o secundă mie îmi place că-mi creez pe retină forma perfectă pentru fiecare jucător în funcție de poziția pe care vreau să o ocupe în teren și de rolul din teren.
Îmi alcătuiesc echipa, aduc jucători noi și reprofilez jucători în funcție de asta și rareori arunc un ochi pe atribute. O mai fac când urmăresc fundașii (Heading, Marking, Tackling) și atacanții (Finishing) în rest cam deloc.
Uite, de exemplu în cazul lui Michael Jacobs, jucătorul meu de la Wigan. El este natural AMC și AML. Antrenorul mi-l recomandă în mijlocul terenului însă eu știu că am nevoie de viteza lui, tehnica și viziunea pe banda stângă. Dacă vreau un AMC voi căuta un jucător care stă puțin mai bine la capitolul fizic, cu plus la Aerial și Attacking.
În cazul unui atacant știu că vreau să aibă și ceva viziune și viteză. De aici și ușurința de a alege între Grant Holt și Craig David de exemplu.
Ce nu-mi place la treaba asta este că în timp am început să mă detașez prea mult de atribute și dacă mâine mi-ai scoate diagrama aș avea probleme reale. Cred că diagrama fură puțin din realismul care face jocul atât de iubit.
Hai să vedem, tu cum analizezi jucătorii: atribute sau diagramă?
4 comments
in sitiuatia de fata Jacobs e clar AML, nu ii vad piciorul de baza, dar daca este stangaci l-as pune sa alerge pe banda si sa centreze, daca este dreptaci sa intre in centru, Inside Forward parca ii zice la pozitie, dar avand in vedere descrierea antrenorului, lucru care nu prea era in 14 l-as pune sa intre in centru. In ceea ce priveste atacantii Holt e clar targhet man si Davies advanced forward
Exact. La mine Jacobs joacă pe bandă cu intrare în centru (antrenorul îl vede număr 10). Holt e prea prostuț pentru stilul meu de jos.
Eu sincer, urmaresc numai atributele, nu stiu de ce dar asa m-am obisnuit, chiar daca de multe ori scouteri sau secundul nu e de acord cu jucatorul sau pozitia pe care il joc dupa intuitia mea personala, eu zic ca asta te face un antrenor..sa iei niste decizii diferite fata de oricine, chiar daca mai dai si gresi.
E clar că deciziile sunt luate după capul meu, dar capul meu merge după grafică aparent. Oricum la ultimele ediții ajută mult și jocul pentru că subliniază atributele importante, deci e ceva mai ușor ca înainte.