*fără spoilere* The Martian e despre un astronaut care e lăsat în urmă de către colegii săi tocmai pe Marte. Ştiţi cum e pe Marte. Nu tu autobuz, nu tu Regio Trans. Greu cu apa, ca să nu mai zic că soarele încălzeşte cam scurt pământul deşertic al planetei. Evenimentul este unul nedorit şi nefericit dar îl obligă pe astronaut să-şi folosească toate cunoştinţele pentru a supravieţui pe “Planeta Roşie”.
Filmul merită urmărit la cinema dacă încerci să iei de bune informaţiile ştiinţifice din film. Are ceva acţiune dar şi un umor fin care s-a mulat perfect pe poveste. Practic, The Martian este un film de acţiune-SF dar cu câteva faze la care razi sănătos.
Filmul este făcut pe baza unei cărţi scrise de Andy Weir, carte care a fost iniţial publicată pe blogul lui personal, în mod gratuit. Aşa, de amorul artei. Următorul pas a fost să o pună pe Amazon pentru 0.99$ şi apoi să fie inspiraţie pentru un film. Mi se pare normal. Scenele care înfăţişează suprafaţa planetei Marte sunt trase în Iordan dar la care sunt adăugate şi câteva “floricele” cu ajutorul computerului. La ce vă aşteptaţi?!
Matt Damon îşi joacă rolul foarte bine cu câteva scene care sincer m-au suprins plăcut. Bun. Ah, şi aduce foarte mult cu DiCaprio (partea din film în care Matt are barbă).
E al treilea an la rând cu filme bune “din” spaţiu, după: Gravity (2013) şi Interstellar (2014). Am notat filmul cu 8/10 dar rămân la impresia că Southpaw rămâne cel mai bun film apărut până acum în 2015. Comparând cu celelalte două filme spaţiale, e puţin sub Gravity şi mult sub Interstellar (cu siguranţă cel mai bun film al anului trecut).
Ştiai că pe Marte temperatura medie este de -63 de grade Celsius şi că un an calendaristic are ~687 de zile de-ale noastre sau 668 sols (aşa se numeşte o zi pe Marte)?