Înlocuitor pentru Samsung Note 7

Zilele trecute Samsung a anunțat că retrage toate telefoanele de pe piață. E vorba de seria Note 7 care, deși s-au făcut eforturi serioase pentru rezolvarea problemei, în continuare iau foc. Procentul este foarte mic, dar se întâmplă și asta este înfiorător.

Decizia este cea corectă. Ziceam acum ceva vreme și pe facebook că Samsung ar trebui să scoată de tot telefonul de pe piață.

Pierderile sunt deja enorme, atât financiar (înțeleg că sunt miliarde de dolari deja) cât în special pe partea de imagine. Samsung are un obiectiv foarte dificil acum, acela de a nu muri după eșecul ăsta. Eu zic că e complicat și fiecare decizie luată acolo sus de acum încolo este crucială.

Susțin retragerea Note 7. Vreau să nu-l mai văd pe raft deși e un telefon superb și sunt fan Samsung. Îmi pare rău, dar telefonul e mort demult. E periculos să-l folosești. Nu-l mai poți lua pe zbor pentru că e deja interzis. Și chiar dacă s-ar rezolva problema, cine mai are încredere? Cui i l-ai mai vinde?

Treaba asta din păcate se întinde puțin mai departe de Note 7. Mulți vom avea reticență în a cumpăra următorul Samsung.

Chiar și așa. Samsung trebuie să uite repede de Note 7 și să se focuseze să scoată cel mai bun produs posibil din seria următoare. Doar o experiență frumoasă poate șterge una oribilă. Sau mai multe frumoase…

Înlocuitor pentru Note 7

Și, totuși, să zicem că ți-ai fi dorit noul Note 7. E mare, cea mai bună cameră, un ecran superb, design perfect. Nu se mai poate.

Mă uitam la video-ul lui MKBHD. El recomandă cinci înlocuitori. Nu le iau la rând, dar eu îl recomand pe ăsta și deloc pe iPhone 7 Plus.

E absurd, niciun fan Note nu visează la un iPhone. E mai departe de lupta dintre Samsung și Apple, e vorba deja de cunoscători și fan boys aici.

2 Shares:
Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.