autostopist-iamanene

Legătura dintre traficul de pe blog și salariu

Spoiler alert! Nu e nicio legătură. Ce vreau să spun e că oricât de mult ai câștiga sunt exemple multe care spun că tot nu suntem mulțumiți. Trafic pe blog? Aceeași poveste.

Acum două zile mi-am depășit un mic record personal pe blog cu articolul ăsta. Trăgeam de record de mai bine de un an, și l-am depășit ieri, evident, fără să plănuiesc asta.

(Probabil tu și alți) 1350 de oameni ați intrat ieri pe rivi.ro așa că profit de ocazie să vă zic: MULȚUMESC!


Acum ceva timp propuneam în firma în care lucram să mărim salariile celor din echipa mea. Credeam cu tărie că asta e soluția de a reține oamenii buni să plece prea repede din firmă. Că așa putem să schimbăm poate și puțin din atitudinea celor mai puțin implicați.

Banii nu aduc fericirea.. nu oricum

Răspunsul de sus s-a întors ca un bumerang.

Cât să punem în plus ca să fie lumea ok și să nu mai plece?”. “Nu crezi că în câteva zile vor uita de mărirea salarială și vor avea fix aceeași atitudine?”. 

Conducerea vs cei din prima linie. Pe undeva fiecare avea dreptatea lui. Poate că o mărire salarială nu era neapărat soluția atunci. Ar fi putut fi pentru unii, dar nu puteam generaliza.

Mă rog, e o discuție lungă aici. Marșez în continuare pe mărire, dar bazată pe merit și experiență nu ca pe o chestie gratuită. Trebuie un plan bine determinat cu praguri bine trasate care să fie cunoscute din start de către fiecare angajat.

Altfel, în timp relativ scurt, problemele revin ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Plafonarea, plictiseala, lipsa de implicare, dezinteresul. Astea le schimbi greu pe termen mediu și lung doar umblând la bani.

Banii nu o să ajungă niciodată. Pablo Escobar de ce nu s-a liniștit oare atunci când avea bani cât să susțină un trai regește pentru el și încă vreo zece generații ale familiei?


Revenind la blog. Sunt dependent cumva de numere și statistică așa că iau recordul de alaltăieri ca pe o realizare personală. M-am bucurat și e clar că cifra rămâne în capul meu până la următorul record. Doar că în timp totul va fi doar istorie.

Blogul pentru mine a plecat de la o joacă. Am zis să-mi pun gândurile pe “foaie” atunci când am o părere pe care vreau să o împărtășesc mai departe de grupul meu apropiat de prieteni.

S-au schimbat regulile

Joaca asta continuă și astăzi, doar că după alte reguli. Acum sunt mult mai atent la ce fac, când fac, cum scriu și cui îi scriu.

Muncă mai multă, timp mai mult pe blog.

De aici și pretențiile. De aici și dorința de a vedea feedbackul vostru. Fie el bazat pe aprecieri pe Facebook sau comentarii aici, pe blog.

Acum câțiva ani strângeam cu greu 50 de oameni pe blog, și asta dacă scriam un articol mai generalist. Mi-am dorit să ajung la trafic de trei cifre în ziua în care am articol scris.

Acum sunt la trei cifre și dacă nu scriu, dar vreau 300 de cititori nu 100. De ce nu, 500 de cititori pe articolele generaliste. Pentru că m-am învățat și pentru că deja nu mă mai mulțumesc cu ceea ce odată era o dorință mulțumitoare, un vis, un gând frumos.


Și cred că e o chestie normală. Sunt cel mai mare critic al meu și prin natura mea nu mă pot mulțumi cu puțin. Nu mă pot agăța de aceleași realizări în continuu și să fiu și mulțumit și fericit în același timp.

Pentru că, fie că e vorba de bani sau de traficul de pe blog, să te afli în continuu pe o linie dreaptă, rutinată și lipsită de evoluție, nu-ți poate hrăni sufletul la nesfârșit.

  8Comments

  1. Marius Cucu   •  

    Pai e normal. Indirect, te uiti la statistici. Eu nu sunt fanul lor, trafic se aduce, calitate… mai greu.

    • rivi   •     Author

      Nu stau nici eu geană, sunt zile în care nu verific deloc traficul, dar în principiu e un indicator cât se poate de puternic. As prefera un echilibru mai bun între trafic și comentarii, interacțiune pe blog cu comunitatea, dar hey, nu e asa ușor.

      Într-un final n-are cum să nu te intereseze, ca e feedbackul nostru, primit de la cititori.

  2. LunaBar   •  

    #destainuiri #walloftext #idealism

    Partea cu ce tine un angajat motivat si doritor sa ramana in firma e interesanta si are multe aspecte. Chiar daca sunt de acord ca o marire de salariu ar avea efecte limitate, raspunsul sefului tau indica la randul lui o “atitudine”. Sincer multe firme nu dau doi bani pe angajatii lor asa ca aceeasi “atitudine” creste apoi si in randul angajatilor: de ce sa ma mai dau peste cap sa fiu bun dupa X timp daca nu reusesc sa progresez (ca bani, cariera). E o chestie reciproca, dar managementul da tonul “atitudinii”.

    De exemplu compania mea plateste slab si ofera putin support pentru dezvoltare si cam neghidat asa, iar colac peste pupaza a facut si disponibilizari de curand. Dar are din cand in cand evenimente gen petreceri, ieri am avut fantana de ciocolata, mai face mici prostioare de fun, conform bugetului. Cata dorinta am eu sa particip la ele? Nu prea multa, doar ca oamenii din echipa mea sunt faini. Cata motivatie mai am cand stiu ca de 2 ori am incercat sa obtin marire si/sau promovare stiind clar ca valoarea mea de piata e cu 20-30% mai mare decat ce primesc?

    Apropo de manageri, al meu cand a preluat echipa a minimizat rolul pe care il faceam de un an jumate. In urmatorul an nu numai ca s-a adeverit tot ce i-am zis despre proiectele la care lucream, dar mi-a si cerut ajutorul zilnic ca sa isi faca el treaba (si inca mai are de invatat). Timp in care nu am fost nici promovata nici cu salariul marit semnificativ. La punctul asta nu ma mai intereseaza sa performez (cu ce scop? satisfactie personala? 🙂 ) si da, o marire de salariu nu mi-ar schimba “atitudinea” dupa toate astea, exact cu zicea seful tau, care probabil stia si el ca sunt mai multe rahaturi la mijloc.

    Cred ca pentru oameni diferiti conteaza lucruri diferite dar as zice, cel putin in ce ma priveste, ca posibilitatea de dezvoltare (training pertinent; progres lateral sau vertical) + salariul proportional cu asteptarile fata de angajat si rolul pe care el in indeplineste sunt foarte importante. A si managerul sa initieze o relatie bazata pe respect si sustinere, nu tiranie. E mult si fantezist, stiu. Fara ele oamenii vor pleca si you better not act surprised when they do.

    ~The end~

    • rivi   •     Author

      cautam butonul de like pentru comentariu, dar tocmai ce-am renunțat la opțiune zilele trecute.

      Nu m-am plimbat prin multe firme, dar ceea ce spui tu tind să cred că e o caracteristică a firmelor măricele dar cu salarii mici și cu mentalitate de “oricine poate fi ușor înlocuit”. Tu zici de chestiuțe gen petreceri și tot felul de treburi ca să scoți omul din plictis. Să-i arăți că-ți pasă. Nu zic că-i o practică rea, dar e adeseori aplicată în locul și timpul nepotrivit. În firmele mari (mai trag și eu cu ochii pe geam la IBM), cu salarii bune, nu văd birouri tapetate cu tot felul de chestioare funny făcute de conducere doar ca să îndulcească șederea la birou, pentru că nu’i nevoie. Nimeni nu simte asta. La Raiffeisen de exemplu, în Datacenter, dacă te uiți pe geam zici că-i grădiniță. Colorat, pereți tapetați cu pozele și numele angajaților care au performant bine, steluțe și fel și fel de trofee pentru te-miri-ce realizare personală. Poate fi doar o impresie, dar cam așa văd eu.

      Șeful?! Din păcate șeful este important și poate fi decisiv indiferent de firma, de capacitatea ei, de vechime și istoric sau de domeniul de activitate. Șefi care nu știu sa conducă prin exemplu și atitudine, care nu știu sa pună problema și sa se apropie de oamenii din subordine, sunt peste tot. Tot ce poți face este să-l suporți sau să pleci. Tot ce ar trebui să faci este să pleci. de multe ori însă, e mai ușor de zis decât de făcut. Vorbesc la general acum, nu te dau exemplu.

      Ps: posibile greșeli în text, scris de pe telefon, cu autocorect și mi-e greu să-l reiau fiind lung.

      • LunaBar   •  

        Stii cum e vorba aia “grass is greener on the other side” 🙂 Nu stiu daca la IBM oamenii sunt mai fericiti sau doar mai seriosi sau mai “batrani”. Imi place ideea ta ca in unele locuri se pun brizbrizuri ca sa distraga atentia. La cei mai tineri merge dar de la o varsta incolo nu te mai incalzeste – la propriu, ca nu-ti plateste gazul 🙂

        Pana la urma si natura jobului contribuie masiv. La fostul tau job mi se pare tare greu si sa motivezi oamenii, si sa ramai motivat ca angajat, tot stand la casca fara prea multe variatii.

        E o vorba, ca oamenii isi parasesc in primul rand seful. Cred ca asa e dar contribuie si atmosfera generala din firma: daca el iti pune obstacole (chiar si fara rea intentie) sau e oprit de mai sus, asa cum ai avut si tu situatia. Si cel mai fain sef va fi parasit daca in companie situatia e rea.

        Eu personal chiar plec, intr-un final, pentru ca am incercat eu sa ma implic, sa contribui, dar vazand ca de fapt tot stagnez si sunt dezorientata am renuntat.

      • rivi   •     Author

        Pleci când simți că nu mai ai aceleași obiective cu șeful sau că nu urmezi aceeași linie pe care firma o propune.

        Pleci când simți că stagnezi și că nu mai înveți nimic de o vreme.

        Pleci când știi că nu-ți mai ajung banii pentru plăcerile/nevoile zilnice, deși știi că poți mai mult decât ți se oferă.

        Pleci când ți se ia.

        Succes!

  3. Leo   •  

    Te urmăresc la aproape fiecare articol, meriți cititori mai mulți! Keep up te good work, rivi!

    • rivi   •     Author

      Mulțumesc pentru susținere, Leo. Să ne citim cu bine, în continuare 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *