filmari-di-caprio-the-revenant

Nota mea 8/10: The Revenant

Nu știu dacă The Revenant este cel mai bun film de anul ăsta dar cu siguranță își merită locul între creațiile cinematografice aflate în cursa pentru cel mai bun film. Au fost două ore și jumătate de suferință alături de Leonardo DiCaprio și Tom Hardy, ambii cu roluri excelente.

Înainte de a intra la film eram extrem de curios de două chestii: cum o să joace DiCaprio și ce ne mai pregătește Inarritu după un 2014 în care a captivat lumea cu al său Birdman, film pentru care a câștigat și titlul pentru regie

Niciunul nu m-a dezamăgit, secvențele filmate parcă dintr-o bucată au fost și ele prezente. Prestația lui Leo? Diferită de ce am văzut în The Wolf of Wall Street, dar asta nu înseamnă ca a fost mai slabă.

Povestea este bazată pe fapte reale dar pe care nu le urmărește întocmai. Acțiunea are loc în America anului 1823 și-l întruchipează pe Hugh Glass în timpul unei expediții care se termină prost, cu el sfârtecat de urs și apoi părăsit de camarazi în pustietatea Munților Stâncoși.

Condițiile de la filmări

Filmul e foarte bun, cu un joc actoricesc de excepție cu DiCaprio și Hardy în rolurile fruntașe, cu peisaje naturale splendide din Canada și Argentina, completat cum nu se poate mai bine de muzica de fundal ce întărește momentul dramatic al întâmplărilor.

Filmul are o greutate aparte dacă iei în calcul că toate scenele sunt filmate în natură, la temperaturi joase și în condiții meteo nu foarte primitoare. S-a filmat doar pe lumină naturală ceea ce a făcut ca filmările să dureze mai mult decât au socotit inițial, în ciuda faptului că au avut un program foarte strict de urmărit.

În Canada de exemplu a venit primăvara peste ei și-au trebuit să mute filmările în sudul Argentinei unde aveau condiții climatice apropiate.

DiCaprio a mâncat ficat de bivol în stare crudă deși e vegetarian după care a dormit în carcasa unui animal, toate astea pentru un rol de ce nu de Oscar.

The Revenant: Concluziile

The Revenant e foarte bun dar nu cred că e cel mai bun din 2015. Am văzut patru din cele opt filme nominalizate la Oscar și  parcă aș merge pe Bridge of Spies (impresiile mele aici). Lucrurile se pot schimba însă. Deocamdată plasez filmul lui Inarritu pe aceeași scală cu The Hateful Eight dar peste The Martian și Mad Max.

Va lua DiCaprio statueta mult visată?  Eu sper, dar o să-mi spun opinia finală după ce voi vedea și prestația celorlalți candidați. Dacă nu va fi DiCaprio, probabil va fi Tom Hardy pentru rol secundar.

  6Comments

  1. ice4you   •  

    Vorba unui prieten de’al meu: merita si DiCaprio o statuie … chiar daca in ce priveste filmul nu pot spune ca m’a incantat in vreun fel, ba dimpotriva.

    • rivi   •     Author

      nu-i un film foarte “comercial” chiar dacă are parte de un hype pe măsură. subiectul este simplist dar modul în care e creat scoate în evidenta mai mult decât povestea în sine. mie mi-a plăcut chiar dacă nu m-a dat pe spate.

  2. Ciprian Lospa   •  

    Eu nu l-am vazut ca sa-mi dau cu parerea, o sa-l vad curand. La fel trebuie sa vad si Krampus, ca l-am asteptat de o luna si ceva.

  3. Breev   •  

    e bune the revenant. e ok povestea, parca e la limita de SF. dar vorbim de filme. eu personal am o lista si vad in primele 3 filme din fiecare an. oscarul de anul acesta a mers la spootlight, dar uneori se alege pe sistemul politically corect.

    • rivi   •     Author

      americanii sunt foarte sensibili la astfel de subiecte, la ei nationalismul este puternic. Nu te poti supara pe ei. Spotlight e foarte bun oricum 🙂

      • Breev   •  

        asa e cu americanii. e ok spotlight, si mie mi-a placut.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.