fotbal-real-madrid-minge-naspa

Scurtă despre întoarcerea lui Zidane la Real

Trăim într-o eră a informației. Avem parte de știri înainte ca ele să fie oficiale. Și asta e genial. Aflasem de întoarcerea lui Zidane la Real Madrid cu câteva ore bune înainte ca el să dea prima declarație de la revenire.

Și totuși aș vrea mai mult. 🙂

Mi-ar plăcea să știu de ce a plecat. Ceva pe bune, nu declarații de presă. Aș vrea să știu discuția avută cu Perez. Ce-a transmis vestiarului. De ce pleci așa cum ai plecat? Și asta după ce iei trei trofee UCL la rând.

Ok, ține de privacy și vom ști niciodată. Cinstit!


Speculațiile spun că, în vară, a cerut să plece Bale și să rămână Ronaldo. În realitate avea să se întâmple fix pe dos și omul a plecat.

Dacă a fost așa, de ce te întorci după jumătate de an? Nu s-a schimbat nimic! Cel puțin nu în bine.

Ronaldo e plecat, Bale e tot în club. Rezultatele sunt cele mai rele posibile și vestiarul e mort, cu Ramos la conducere. Probabil că i s-au promis achiziții de sute de milioane de euro și mână liberă la echipă. Dacă e așa, de ce abia acum? Adică nu știai din vară că rămâi fără CR? Nu știai acum o lună că n-ai cu ce ataca competițiile în care ești angrenat? Nicio achiziție.


Sunt tentat să spun că Zidane a greșit revenind pe banca albilor. Din nou, vorbim discuții dar îmi dau și eu cu părerea cu informațiile pe care le am. Și mai vreți una? Știu că e funny spunând asta după trei trofee UCL câștigate, dar Realul nu a jucat un fotbal frumos nici sub comanda francezului. Dar mă rog, fiecare cu ce are.

Succes băieți, lupta e seacă cu voi pe trei.

PS: blaugrana for life! 

PSS: ceva de comentat? Please mai jos, nu pe facebook 🙂 

  4Comments

  1. George   •  

    Real a castigat doar UCL 3 ani la rand, nu se poate spune ca au dominat. E greu sa gasesti un antrenor foarte bun si mai greu e sa il si tii.
    Din variantele posibile sa ii ia locul lui Solari ( care a fost depasit de situatie ) cred ca doar Zidane era cea mai buna varianta, doar sa puna vestiarul in ordine si deja are asigurate victoriile. Mourinho mi se pare ca stie doar o singura varianta si cam atat , a mers pana s-au prins ceilalti cum sa combata strategia si de acolo e varza. Conte nu stiu daca e o varianta viabila pentru Real Madrid. iar altii gen Carlos, Guti si ce se mai scria prin presa, oricat de mari jucatori au fost e o diferenta de la jucator la antrenor.

    O sa vedem ce va face Zidane. Acum o sa se vada daca chiar le are sau doar a profitat de o echipa care functiona din inertie.

    • rivi   •     Author

      asta zic, impresia că Realul a jucat un fotbal frumos sub Zidane e o fantasmă dar asta nu înseamnă că Mou era soluția. Mou ar trebui să lase puțin din mândrie și să aleagă un club de Rank 2, că topul nu mai e de nasul lui.

      În concluzie, Realul are nevoie de un refresh de lot, investiții mari, nu cred că antrenorul era soluția acum. Lotul este slab. Și spun asta urmărind situația din tabara cealaltă.

      • George   •  

        Solari a fost depasit si se vedea ca unii pur si simplu nu vroiau sa joace !!Sper sa mizeze si pe jucatori gen Vinicius si Reguillon care au atitudinea potrivita dar le lipseste experienta. Astept in vara sa vad ce transferuri se fac, pe la toate echipele de fapt.

        Oricum antrenori de top cum este Carlo Ancelloti nu par sa mai fie.

    • rivi   •     Author

      Pep 🙂

Leave a Reply to rivi Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.