Vine vara și cu toții suntem cu gândul la organizarea concediului. Pentru că primesc adesea întrebări despre cum și cu ce agenție am ajuns în diferite locuri, am zis că-i momentul să fac o serie de articole succinte unde să vă spun cum îmi organizez eu ieșirile din țară.
Nu mă folosesc de agenții de turism
Îmi place să-mi fac singur planurile de vacanță și să nu depind de o agenție de turism. Defapt, din toate plimbările mele am fost prin agenție o singură dată, în Grecia. A fost prima noastră ieșire din țară pe care am făcut-o împreună și n-am știut cum să abordăm situația altfel.
A fost ok, dar mi-am dat seama că ceea ce au făcut ei aș putea face la fel de bine și eu, așa că de atunci fiecare vacanță a fost pe cont propriu.
E mai fain așa pentru că opțiunile îți sunt nelimitate. Îți alegi orice destinație, orice cazare vrei tu. Tu decizi ora de plecare, când și unde ajungi și, bineînțeles, sari peste comisionul pe care altfel îl plătești agenției. Și lucrurile sunt chiar simple.
Căutarea zborului
N-am mașină așa că toate vacanțele le fac cu avionul. Deci primul lucru este să-mi aleg un zbor către destinația mea.
De fiecare dată folosesc un agregator de zboruri. E genul de site care strange la un loc ofertele de zbor de la mai multe companii și agenții de turism, a.î. tu să-l alegi mereu pe cel mai ieftin pentru ruta și ziua aleasă.
Eu prefer skyscanner, alții sunt mai prieteni cu momondo.
Îmi place skyscanner pentru că îmi dă posibilitatea să caut fără să știu data exactă sau aproximativă a zborului. Așa funcționez eu. Îmi iau totul din timp, așa că mi-e ok să-mi iau zborul oricând și să-mi iau concediu apoi în funcție de asta, nu invers.
Intru pe skyscanner și îmi pun: Plecare: București, Sosire: Oriune (sau destinația mea dacă sunt hotărât) și îmi aleg luna în care vreau să plec, fără să fiu cât de poate de specific. Apoi iau la puricat calendarul până găsesc cea mai ieftină combinație.
Câteva sfaturi
De obicei tatonez terenul, deci nu-mi iau bilete fix în ziua aia. Înțeleg piața, văd cum merg prețurile și urmăresc cum fluctuează costul câteva săptămâni. Îmi pun notificări și când consider că oferta mă coafează îmi iau biletul (de pe site-ul unde-l găsesc mai ieftin, foarte probabil cel al companiei care operează zborul – gen Wizzair).
Îmi iau bilete cu multe luni înainte, pentru că-s un control freak.
Deși am citit că cele mai ieftine le găsești cu trei luni înainte de plecare, eu nu cred în noțiunea “prea din timp”. Mi-am luat și cu șase-șapte luni înainte, ca să știu o treabă și nu mi-a părut rău.
Încerc să nu iau bilete lunea și în weekend, tind să fie mai scumpe. Marțea pare a fi cea mai ok.
Dacă compania e low-cost (Blue, Wizz, Ryanair) îmi cumpăr (dacă e nevoie) din start și bagaj de cală. E mult mai scump dacă îl iei la check-in.
Atenție la datele introduse la achiziție, plata să fie ok și totul merge ca pe ață.
Ziceam cumva că fac articol scurt?!
Completează cu un comentariu mai jos dacă tu ai o altă abordare. Un sfat e binevenit și el.
Altfel, ne auzim curând cu articol despre cazare. 🙂
8 comments
As adauga
– grija mare la bagaj/fara bagaj pentru ca unii operatori la care te-ai astepta sa aiba bagaj inclus, de ex KLM, British, Scandinavian au schimbat modelul de business si te poti trezi ca bagajul de fapt costa extra
– luati in calcul si costul transferului atunci cand aveti mai multe aeroporturi la destinatie, de ex Londra 🙂
– cu mai mult de 4 luni inainte preturile sunt standard si mai tarziu pot aparea reduceri… nu as lua bilete chiar cu asa mult inainte. 2-3 luni is more than enough.
Super fain cu skyscanner, nu stiam de functiile alea.
skyscanner te ajută să visezi mai mult :))
Super. tks.
Ps: alt bilet luat cu 6 luni înainte. sunt dependent și stresat, știu 🙂
Daca asta functioneaza pentru tine, atunci e perfect 🙂
Noua ni se mai pune pata pe cate o chestie… mult inainte sau putin inainte, si luam ce gasim. De ex pt Paris am luat cam cu o luna jumate inainte. Pentru venit in Romania, cam cu o luna inainte, pentru vacante mai indepartate cu 3 luni inainte.