Nu mai faceți poze la tatuaje proaspăt terminate!

Mă încearcă sentimente mixte când vine vorba de tatuaje. E genul de chestie ce-mi place pe unul-altul, doar că mi-e teamă că o dată ce-o să-l pun pe mine o să am altă părere. Sunt sigur că fetele înțeleg mai bine senzația. Știți voi pantalonii ăia de stau splendid pe tipa de la mall dar când ajungeți la cabina de probă…?!

În fine. În capul meu a rămas că atunci când voi ști exact ce vreau să-mi tatuez, o voi face. Pe viață, știu. Dar dacă modelul e ales bine și tatuajul e realizat cum trebuie, sunt șanse mari să fie o reușită pe viață.

Am prieteni cu tatuaje. Văd la ceva timp câte un tatuaj nou pe facebook și apreciez. Dar vă rog eu, nu mai faceți publică poza trasă în momentele imediate după finalizarea tatuajului.

Știu, e euforia momentului. Știu, tatuajul nu o să mai aibă același contrast al culorilor peste două săptămâni. Dar serios, treburile ăstea sunt grețoase. Aici avem răni, nu tatuaje.

tatuaj-inflamat

1 Shares:
Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.