Am o problemă existențială, un soi de first world problem bineînțeles. Băi, dacă îți pui un prieten bun ca naș, nu i te adresa cu “nașule”. Pentru că e un gest libidinos.
Să zicem că ai un prieten bun. Dar unul d-ăla cu care ai băut de-ai rupt și v-ați văzut în toate ipostazele posibile. Poate vă știți din copilărie. Nu știu, gândiți-vă la toate variabilele astea care te fac să-ți alegi tu nașul. Îi excludem de aici pe cei care încă acceptă ca părinții să le aleagă perechea de nași.
Dar tu îl știi pe Gigel de o viață și tot grupul de prieteni îl știe pe Gigel ca fiind Gigel (dacă mă înțelegeți). Ce rost are să îi spui de acum “nașu’ “? Că ce?
Adică serios, ceva mai libidinos există?
Probabil treaba asta are valoare pentru unii. Nu neg. Poate că Gigel e tipul ăla care face grătar weekend de weekend, la iarbă verde, cu muzica dată tare la mașină. Ceva să placă la toată lumea în boxe. Știți voi, genul ăla care nu ratează o nuntă că apoi îl vorbește lumea. Poate că el și-a dorit toată viata să-i zică cineva The Godfather, cine știe?!
Dar poate că nu. Și din afară sună oribil să știți.
Bineînțeles, povestea e valabilă și în pentru “soția”, “soțul”. Nu știu. Mai aveți exemple?
2 comments
Ce inseamna pentru tine cuvantul libidinos? Pentru ca la dex din cate imi aduc aminte scrie ca se lasa condus de dorintele sexuale sau ceva de genul. In rest cred ca ti se pare tie ca daca ii zici nasu e ceva de naspa.
să zicem grețos atunci. Pupincurism, poate? you name it.