Cea mai idioată procedură de lucru de la Orange

Telefonul mi se descarcă repede, foarte repede. Am zile în care îl încarc de două ori ca să ajung seara cu suficientă putere cât să-mi sune telefonul dimineața. Dar e ok. M-am obișnuit așa doar că încărcătorul a cedat după 15 luni de muncă asiduă și trebuia dus la doctor. Adică la Orange pentru schimbare.

Încărcătorul încă își face treaba dar are toane. Cablul practic e împușcat undeva aproape de mufa ce intră în telefon și face serviciu doar în anumite poziții. L-am folosit așa vreo două luni. Acum că tot am prins o zi liberă de la muncă a trebuit să rezolv inclusiv problema asta.

Am luat încărcătorul și l-am pus în pachet cu tot ce a venit telefonul: cutie, certificat de garanție, dovada plății.. tot.

Merg mintenaș, la pas, spre cel mai mare sediu Orange din Brașov și întind încărcătorul tipului de la tejghea. Eram calm, semn că dormisem bine, nu muncisem în ziua aia și că tocmai ce încheiasem o sesiune bună de vânătoare de Pidgey și Rattata.

Răspunsul celor de la Orange e…

Tipul se uită la mine, fără să inspecteze obiectul și mă întreabă “de sus” (chiar dacă stătea jos): Care-i treaba?

Îmi recunosc greșeala și-i zic: mă scuzați, am crezut că era evidenta problema. Îi arăt cum încărcătorul are cablul împușcat la un capăt: am garanție și aș vrea să-l schimb. 

În secunda doi îmi pune înapoi pe tejghea încărcătorul: mergeți acasă, faceți backup la telefon și reveniți pentru că trebuie să resoftăm telefonul. 

M-am uitat la el. El la mine. M-am uitat în spate. M-am uitat în lateral. Nu, nu greșisem, tipul chiar vorbea cu mine. Reiau povestea în ideea că poate nu m-am făcut înțeles. Păi știți….(bla bla).

Da domn’le, vorbind tot de sus de acolo: asta e procedura. Dacă doriți putem face noi backup la date dar vă costa 25 de lei. 

În capul meu era orice în afară de ordine și logică. Circuitele mele erau prăjite, sau cel puțin înțepenite pentru o vreme. M-am uitat la el și tot ce-am putut să fac a fost să lămuresc încă o dată cu el că nu e vorba de asta, că vreau doar să schimb încărcătorul (sau cablul, whatever). Apoi am râs. Am râs isteric și-am plecat.


Era o zi însorită. Probabil că dacă s-ar repeta povestea de zece ori aș reacționa de zece ori diferit. Acum vă las pe voi să-mi spuneți, care Dumnezeu e logica să-mi resoftez telefonul (probabil după o plimbare de vreo săptămână până în București și înapoi) pentru a schimba un încărcător evident ieșit din parametrii normali de funcționare?

Update: am mers la un service autorizat Samsung unde s-a rezolvat în doi timpi și două mișcări. Încărcător nou, procedură simplă fără resoftare,evident! 

incarcator-defect-samsung

12 Shares:
4 comments
  1. Mergi la Shop pe Mureșenilor unde au și Orange Care. Cel mai probabil ți-l schimba pe loc. Exact asa am și eu cablul :)) Mi-am dat o idee.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.