Nu știu cât de des mergeți cu trenul dar, vă spun, e o adevărată plăcere să asiști la mișcările de trupe din tren ce se petrec după fiecare stație mare de pe traseu. “Doamnă, stați pe locul meu”.
Se întâmplă la absolut fiecare drum. În fiecare vagon! E imposibil să mergi de la Brașov la București și să nu auzi discuții pe tema asta. E foarte comic din exterior și-mi place să urmăresc conversația. Ca românul. Serios, sunt chiar atent, poate-poate ajung la explicația omului.
Care ar putea fi motivația ta să nu te pui pe locul pentru care ai plătit și care ți-a fost atribuit din prima?
Probabil ține de obișnuință. Pe Regio înainte nu aveai locul notat pe bilet. Și sincer nu mi se pare neapărat o explicație greu de acceptat ținând cont de cât de mulți încă spun milioane la sute de lei. Este asta o scuză? Bineînțeles că nu.
Apoi m-am gândit la nepăsare. Pe principiul: mă pun unde văd cu ochii și dacă vine unu să mă ridice, mă mut. Dar nu oricum, mă pun pe primul loc liber și neapărat după ce am strâmbat puțin din nas.
De multe ori se lasă cu ridicat de ton, cu reproșuri sau jigniri. Genul ăla de circ care nu are cum să treacă neobservat de întregul vagon. Sincer, și doar pentru treaba asta tot cred că merită să te uiți dracului de două ori la bilet. Ok, ți-o iei o dată pentru că n-ai știut sau că n-ai fost atent. Dar a doua oară îți cauți frumos locul și stai liniștit pe curu’ tău până la destinație.
