Una e să te apuci și alta e să te reapuci de fumat

De fumat am mai scris. Am spus, nu-mi place și nu-l înțeleg. Nu-i sănătos și nici nu denotă eleganță. O țigară nu te face mai șmecher și nici nu știu cât te calmează, dar știu că ajută la respirația ta urât mirositoare. Simțul gustului îți e slăbit, al mirosului la fel. Dar asta știi, știm cu toții.

Petreanu zice:

Să facem un exercițiu de minimă imaginație. Să presupunem că tutunul ar fi abia acum descoperit și adus în Europa, pentru comercializare. Credeți că ar putea primi autorizație?

 

Credeți că un produs cancerigen, toxic și care creează dependență imediată ar primi vreodată autorizație de comercializare în orice țară a globului?

 

Nu vă gândiți la tutun. Să zicem că-i un tip nou de iaurt. Un iaurt dovedit că-i toxic și cancerigen, la vânzare în supermarketuri, vă puteți imagina așa ceva?

Tot articolul aici.

Și totuși lumea fumează.

Ai mei părinți au fumat toată copilăria. Au fumat în casă. Urât, dar erau poate alte vremuri iar lupta împotriva tutunului nu era nici pe departe atât de aprinsă.

Mă uit în jur și majoritatea s-au apucat de fumat în liceu.

Poate problema anturajului, poate un majorat departe de casă, poate curiozitatea. Fiecare cu povestea lui.

Să te apuci de fumat este o treabă, să nu te poți lăsa este alta.

Dar cum rămâne cu cei care fumează, se lasă dar, după ani buni, se reapucă?

Ei bine, pe asta refuz să o înțeleg și-o trec la capitolul slăbiciune. Ești slab! Dar atât de slab încât pălește chiar și puterea de care ai dat dovadă atunci când te-ai lăsat.

Ai simțit pe pielea ta că lucrurile stau altfel fără tutun?

Gura nu mai miroase (a tutun), hainele sunt mai proaspete (în teorie), cei din jur nu mai suferă și banii se duc în altă direcție (improbabil să fie una mai rea).

Fumătorule, ai o altă vârstă acum, chiar nu te poți abține?