Aș scoate meciurile naționalelor din calendarul competițional intre cluburi

E una dintre problemele mele. Urăsc de fiecare dată când competițiile echipelor de club sunt întrerupte de meciurile echipelor naționale. Majoritatea meciurilor între țări sunt necompetitive și forjează inutil jucători deja rodați în jocurile între cluburi. Ar fi minunat să fie scoase.

Nu zic să fie scoase de tot, dar sa fie programate astfel încât să nu mai întrerupă celelalte competiții de club.

Știu, ar fi o modificare care ar implica foarte multe schimbări. Poate e imposibil, dar ce-ar fi să gândim măcar puțin “out of the box”?!

Eu aș vedea așa.

Comasezi campionatul din august până în aprilie. Cu tot ce ține de club: competiții interne și UEFA. Apoi din aprilie să înceapă competițiile naționale. O lună, două cu meciuri susținute. Pauză competițională și tot așa. 

Avantaje și dezavantaje la ideea mea


Marele avantaj ar fi că nu mai tai din elanul echipelor de club când ne e tuturor lumea mai dragă. Chiar dacă jucătorii ar avea același număr de meciuri în picioare la nivel de an, ar fi câteva chestii de luat în seamă.

De exemplu, eviți să pui pe drumuri un jucător între Europa și America de Sud pentru două meciuri naționale.

Reduci șansele de accidentare ale un fotbalist. Ridici coeziunea de la echipa națională. Una e să ai un grup care lucrează împreună o lună jumătate – două, alta e să se vadă o săptămână jumătate. Și de multe ori într-o altă componență a lotului.


Problema e că trebuie găsită o soluție pentru cei care nu sunt convocați la națională. Ei ce fac două luni?

Ar trebui mărită puțin pauza de vară. Dar nu poți face asta prea mult. Poate mărită perioada de pregătire cu clubul. Mai multe amicale. Mai mult lucru cu juniorii atâta timp cât cei buni sunt la națională.

Altă soluție ar fi înființarea unei competiții importante care să implice naționalele B. Cu ocazia asta lărgești lotul de convocați și dai șanse mai multor jucători să se afirme.


Sunt bani mulți în joc. Multe implicații și mai multe interese. Ideea mea poate părea absurdă, și poate chiar este, doar că poate fi realizabilă într-o formă sau alta. Nu fix așa cum am prezentat-o eu, dar ca punct de plecare.

Să vă gândiți la asta și poate începem o discuție, mai jos, în secțiunea de comentarii. 

4 Shares:
4 comments
  1. FIFA si UEFA se lupta pentru pozitii in fotbalul European. UEFA are competitiile intercluburi unde-si scot mare parte din venituri si sponsorizari.
    Niciodata n-ar fi ok FIFA cu o limitare a expunerii media la 1 luna din an… E vorba de multi bani si interese si mai degraba ar mai vopsi o noua competitie decat sa limiteze jocurile nationalelor.
    Unde mai pui ca-s destui pentru care Nationala este singura echipa de care le pasa (si nu ma refer aici doar la Dacii liberi din tribune).

    Dar ideea e faina. Si cu siguranta ca suporter al fotbalului adevarat as sustine-o.

    1. Mă gândesc că problema principală ar fi financiară. Sunt mult prea multe interese. Și, da, o lună – două pe an pentru FIFA, probabil problematic.

  2. Eu as scoate meciurile cu totul. Indiferent de competitie. Si le-as inlocui cu privitul la cum creste iarba. Scuze dar tot nu pot sa vad utilitatea de a privii 20 de oameni care fug dupa o minge cu inca doi care incearca sa o prinda si cu inca 3 care fug chiar de doru lelii (aka arbitrii).

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.