Soluția mea pentru a bea mai multă apă

Dacă ar fi după corpul meu și nevoia mea de apă m-aș limita la una-două căni de apă pe zi. Să te disciplinezi să bei apă, chiar dacă nu simți neapărat nevoia, nu-i lucru ușor.

Doctorul recomandă doi litri de apă pe zi. Știu și oameni pentru care treaba asta vine natural. Eu trebuie să-mi propun. Zilnic.

Am încercat în mai multe feluri. Cel mai interesant a fost să încerc să folosesc o aplicație pe telefon, una d-aia de-ți amintește să bei apă. Ideea e super faină că te notifică la perioade scurte de timp și poți verifica în fiecare moment al zilei cât mai ai până la ținta ta de 2 litri pe zi.

Doar că dădeam foarte des snooze (de lene să mă ridic, sau mai știu eu) și așa am ajuns destul de repede să ignor notificarea cu totul.


Soluția pare a fi să țin mereu pe birou o sticlă cu apă. Ce, vă așteptați la vreo soluție extravagantă? Terminați.

Serios acum. Am încercat cu un simplu pahar, dar nu merge. Îl goleam repede și nu mă ridicam neapărat să-l umplu. Plus că era greu să țin un calcul și așa mă păcăleam singur că mă apropii de doza zilnică recomandată. Mi-am luat o sticlă de apă de 0.5 litri și sorb din ea din când în când. Mi-am pus în cap să o golesc de două ori până la pauza de prânz (ora 14) și mai dau una gata până la finalul programului. Așa știu că sunt deja la 1.5l și una-două căni de apă mai beau acasă până la sfârșitul zilei. Pentru mine funcționează foarte bine.

Voi beți doi litri de lichide pe zi?

14 Shares:
2 comments
  1. Eu am apa peste tot: la birou( stanga dreapta), la pat (stanga dreapta).
    Imi cere si corpul asta, mai ales iarna pentru ca n-am cea mai buna umiditate in camera.

    1. dacă cere corpul atunci soluția trebuie să vină destul de la îndemână. Mai nasol e dacă nu vine 🙂 Acum că spui, mi-am adus aminte, și eu stau cu apă lângă pat.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.