Cred că-mi place să editez, știți vreun curs bun de editare video?

M-am jucat și eu de două ori în Adobe Premiere și acum vreau mai mult. Mi-ar plăcea să o iau totuși sistematic că simt că am pierdut/sărit niște pași. Știți vreun curs bun de editare video, în Premiere? Mă gândesc că nu există în offline, deci online.

Am deschis prima oară Adobe Premiere după vacanța din vară, atunci când am și filmat și montat primul meu vlog.

(nu dați cu pietre, e prima dată când vorbesc în fața camerei, prima dată când editez, filmat cu telefonul). 

Mi-a plăcut mult procesul în sine așa că mi-am zis că voi mai încerca. Acum e în lucru cel de-al doilea vlog, vacanța din Roma trebuia și ea documentată cumva, nu?! Merge mai bine procesul dar am o grămadă de învățat.

Înainte să aleg Premiere m-am documentat puțin și am decis că asta este soluția optimă pentru mine. Mă chinuie puțin laptopul pe care editez, dar cu puțină răbdare merge.


Deci, știți, recomandați vreun curs de Adobe Premiere? Poate fi și cu plată, dar bun să fie.

L.E. am găsit ceva super pe placul meu. Bine structurat, la subiect și fără să sară pași, ba dimpotrivă, pe lynda.com. Platforma este superbă dar e un produs premium, cu subscriptie lunară. Recomand să aruncați un ochi, sunt o grămadă de cursuri pe orice domeniu.

1 Shares:
7 comments
  1. Vezi ca au basic-ul cei de la Creative monkeyz pe site. De acolo trebuie sa te strofoci sa inveti. Mai sunt si cateva tutoriale de la Lynda destul de ok, dar dupa ce avansezi.

    Restul… tine de practica si de viziunea pe care o ai in editare. Poti fi talentat sau nu. 🙂

    1. mersi pentru ponturi.

      Cât despre partea cu talentul… e complicat. Merg totuși pe ideea ca e important să-ți placa și sa practici/experimentezi, ca asta cu talentul nu o are toată lumea. Poți suplini lipsa lui prin munca. Valabil în orice domeniu. (vezi Cristiano Ronaldo).

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.