Au trecut 6 etape și eu încă aștept un semn de la jucătorii de top din Premier League

Nu știu voi, dar eu am început execrabil sezonul asta de Fantasy în Premier League. Mereu mi-am setat să punctez minim 50 de puncte per gameweek. Ei bine, anul ăsta lucrurile au mers atât de prost încât în niciuna din cele șase etape de până acum n-am reușit să ating pragul de 50. Start total în antiteză cu ce s-a întâmplat anul trecut.

Am făcut și eu erorile mele. Am pierdut prima etapă pentru că eram prin Barcelona și așa am ratat nebunia aia cu transferurile de la începutul sezonului. Bursa mutărilor mi-a picat rău și acum echipa-mi valorează doar 99 de milioane și un pic. Alții au 102.

Principala problemă pe care o văd este că jucătorii mari nu performează. Niciunul dintre ei. Alexis Sanchez, Sterling, Diego Costa, Hazard, Aguero, Kane, Fabregas, Eriksen, Ozil + apărarea lui Chelsea. Cu toții au începuturi foarte slabe de sezon. Sezonul trecut ei au fost capetele de afiș, etapă de etapă.

Îți dai seama că e un sezon atipic când vezi lista cu jucătorii care au punctat cel mai mult. În mijloc primii trei sunt Mahrez, Payet, Barkely, cu primul aflat într-o formă de speriat. 5 goluri și 3 pase de gol în primele 6 etape. Wow!

În atac Wilson, Ighalo, Pele și Vardy. Da, cu toții sunt jucători care nu spun mare lucru dacă nu ești la curent cu ceea ce se întâmplă în fotbalul din Anglia. Nu sunt jucători de top. Nu au salarii mari (în comparație cu cei mari, evident) și nici nu joacă la echipe de prim rang. Evident treburile astea se regăsesc puțin și prin clasament, unde West Ham împarte frățește locul 3 cu Leicester, echipa lui Mahrez. Chelsea, Liverpool și Southampton se scălda pe undeva între locurile 13-16.

E început de sezon și lucrurile se vor schimba cu siguranță. Sunt convins că e doar o chestiune de timp până când Hazard și Aguero vor arată, din nou, că sunt cu o clasă peste tot ce este în Premier League. Cu City, probabil, noua campioană.

1 Shares:
Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.