Gurile bune (nu ălea rele) spuneau că în noaptea de 12 spre 13 august sunt cele mai mișto șanse să vezi stele căzătoare pe cerul României. Poate că n-am văzut câte mi-aș fi dorit, dar cu siguranță am văzut mai multe steluțe decât am văzut poate toată viața.
Ok, știu știu, nu săriți pe mine, perseidele și stelele căzătoare sunt două chestii diferite, dar eu tot stele căzătoare le văd (haha). Defapt perseidele sunt stele căzătoare, dar a nu se confunda cu ploaie de stele.
Revenind. Îmi amintesc că am mai încercat să prind seri de genul ăsta în trecut dar am avut mereu parte de un cer super înnorat.
Aseară totul părea ok, așa că ne-am ridicat din pat și la 12 jumătate eram pe drumul Poienii în încercarea noastră de a mări șansele de a vedea ceva. Cică se așteptau 20 de stele (perseide, ok) în oraș și până la 100 pe oră la munte sau în locuri lipsite de poluare și lumină urbană.
Am ales să stăm la Belvedere, printre maneliști gălăgioși și iubăreți din categoria celor aflați la primele întâlniri.
Cerul a fost mișto, senin vreo oră jumătate timp în care fiecare din noi a văzut cel puțin 4-5 steluțe în cădere. Apoi au apărut niște nori subțirei dar suficient cât să distrugă din vizibilitate până pe la 3 fără. Luna a luminat și ea falnic deasupra Tâmpei și a cam stricat din fun, dar tot ne-am distrat puțin.
A fost o seară reușită.. pe jumătate. Am văzut noi perseidele dar (cred că) mi-am prins urechile în aparatul foto așa că n-am reușit să surprind niciuna în fotografii. Asta deși aparatul a prins cu siguranță cel puțin două pe cer cât timp shutter-ul era deschis.
Asta contează mai puțin acum. Mi-am stabilit oricum întâlnire cu steluțele cândva în anii viitori.
