voteaza-primar

Votezi în necunoștință de cauză sau nu te prezinți la vot?

Asta e dilema cu care m-am confruntat la fiecare vot și am zis că nu ar fi rău să dezbatem puțin, sau măcar să îmi spuneți o părere. Deci votezi în necunoștință de cauză sau mai bine nu te prezinți la vot?

Mă gândesc că o dată ce am dilema asta e evident că nu mă pricep câtuși de puțin la politică, deci vă rog nu aruncați cu pietre. Am fost la vot de vreo două ori și de fiecare dată m-am comportat ca un dinamovist. Exact așa(*vezi jos)!

Am mers la vot doar atunci când am vrut să votez împotriva cuiva, și în special când s-a ajuns la o luptă decisivă în doi.

Așa am făcut de exemplu în turul doi al alegerilor prezidențiale, unde m-am dus croit să votez împotriva lui Ponta. Nu știam atunci dacă Iohannis e bun, și am impresia că nu știu nici acum, dar știu că nu-l voiam pe Ponta.

Tot aud fraza: “Dacă nu mergi la vot cum vrei să se schimbe lucrurile din țara/orașul ăsta?” Nu vreau să fiu ignorant dar cumva nu reușesc să-mi vină natural faza asta cu interesul pentru candidați, pentru planul politic propus de fiecare, pentru întreg sistemul ăsta pe care îl înțeleg prea puțin. Cam așa stau lucrurile cu majoritatea dintre noi.

Și acum întreb eu, nu mai bine nu ma prezint deloc decât să votez în necunoștință de cauză? Nu știu, întreb? Poate mă ajutați voi cu opinia voastră.

Un singur lucru, nu mă luați vă rog cu “mergi și anulează votul” că mi se pare o aberație.


* nu exista dinamoviști, ci doar anti-steliști.

  7Comments

  1. Ciprian Lospa   •  

    Nu stiu, omule, dar decat sa votezi aiurea mai bine nu votezi. Toti prostutii vor sa faca, sa dreaga, dar habar n-au ce om de cacat e ala pe care il voteaza.

    • rivi   •     Author

      pe principiul ăsta am mers până acum. suntem doi 🙂

  2. Marius Cucu   •  

    Am impresia ca de la urmatoarele alegeri vom fi obligati sa votam. Nu am auzit din mai multe surse si n-am verificat, dar e posibil orice.
    Si eu am votat anti la ultimele alegeri, dar la astea din orasul meu chiar n-am sa merg sa votez. Pur si simplu n-am ce vota.
    Am sintetizat, pe blog, acum cateva zile, despre candedatii da la mine.

    • rivi   •     Author

      eu tot aștept să mă scoată Mihai (ex Hi-Q) la o cafea să-mi explice cum e cu politica. :))

  3. Horatiu   •  

    Legea e facuta ca sa iasa castigator e nevoie de 50%+1 din cei prezenti la vot, nu 50%+1 din cei cu drept de vot. Asadar daca toti stau acasa ca n-au pe cine vota….raman numa membrii de partid care voteaza. Ai 10 oameni din care ca sa faci majoritate iti trebuie 6, asta presupunand ca toti vin la vot. Daca din astia 10 oameni ai 3 de partid si 7 independenti si se prezinta la vot numai cei din partid plus 2 independeti atunci cei 3 fac majoritatea de 50%+1 si ajung sa conduca, chiar daca nu reprezinta populatia. Pentru a evita lucrul asta o metoda ar fi sa mergi la vot si sa-l invalidezi daca nu vrei sa votezi cu nimeni. Ii vei impiedica sa faca majoritatea.

    Mihai de la Hi-Q zice asta intr-un filmulet.

    Eu as fi de acord ca votul sa fie obligatoriu, iar cine nu voteaza sa plateasca o amenda.

    Asta e a 2-a metoda de a combate fenomenul.

    Numa bine.

    • rivi   •     Author

      Un comentariu frumos detaliat. și procentul nu se calculează din voturile valide, se calculează din total prezenți.. efectiv?

  4. Pingback: Să vă spun de ce m-am decis să merg la vot - rivi.ro | blog

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.