Despre bumpere și reducerea limitei de viteză în localitate

Începând cu 1 aprilie 2016, limita de viteză în localitate se va reduce cu 10km/h, așa ne spune Primăria Municipiului Brașov în comunicatul de aici. Asta înseamnă că viteza maxima pe străzile municipiului va fi de 50 km/h. Hai să discutăm puțin despre asta.

Știm că în ultima vreme s-au cam înmulțit numărul de pietoni loviți pe trecere, ceea ce e oribil. Oamenii au început să miște apele pe internet (și nu numai) și cei responsabili au decis rapid două chestii: să instaleze multe bumpere (polițiști morți) și să reducă limita de viteză în localitate.

[alert type=”success” close=”true”]Am scris și “Pui piciorul pe trecerea de pietoni și apoi te oprești ca prostul!“[/alert]

Este asta o soluție pentru reducerea accidentelor ce implică pietonii? Sigur că da! Este cea mai bună soluție? Eu zic că da, însă aici am ceva completări.

Ideea cu bumpere reprezintă o soluție ok pe termen scurt

Pentru că trebuiau luate măsuri rapid și cu un impact imediat eu zic că decizia asta este una bună. Evident, nu toată lumea este mulțumită, dar când este? A fost vreodată o modificare de-asta cu impact care să mulțumească pe toată lumea? Sau altfel spus: cine încearcă vreodată să îi împace pe toți? E absurd, nimeni nu calculează așa. E matematică pură și întrebarea se pune așa: prin ceea ce vrem să facem, reușim să mulțumim 75% (pune tu un procent >50) dintre cei implicați? Dacă da, atunci suntem ok.

Repet, pe termen scurt e ok așa, însă discuția ar trebui dusă mai departe și încercate căi adiacente ca să mulțumim o parte și din cei deja deranjați.

Eu sunt pieton dar nu vreau să țin partea nimănui, pentru că așa cum există șoferi inconștienți și fără cap, la fel de mulți (sau mai mulți) avem și pietoni care nu știu cum sau pe unde să treacă o stradă. Valabil și pentru bicicliști sau motocicliști. Niciunul nu e perfect, dar trebuie găsită o soluție acceptată de un număr cât mai mare.

Pe termen lung…

Ok, pe termen scurt dai în șoferi reducând limita de viteză și punând bumpere. Dar pe pietoni cine-i educă?

Cred că aici ar trebui lucrat. Ore de educație civică se mai fac în clasele primare? Pentru că dacă răspunsul este pozitiv cred că ar trebui schimbat ceva în metodologie, în abordarea subiectului atât cu copii cât și cu părinții. Oare cei din afară cum procedează? Poate că ar trebui să mai copiem și de aici, nu doar d-alde Valentine’s Day și Black Friday (nu că aș avea ceva împotriva lor).

Altfel eu cred că dacă fiecare trecere de pietoni ar fi puternic semnalizată, iluminată dar și corespunzător plasată (poziționată cu cap atât pentru pietoni cât și pentru șoferi) am putea renunța la bumperele ălea hidoase care oricum vor dispărea pe perioada iernii, atunci când problema accidentelor poate reveni brusc una de actualitate.


Are rost să mai zic ceva de pasaje subterane sau supraterane? Dar de sensuri giratorii suspendate pentru bicicliști și pietoni? Tu cum vezi lucrurile? Lasă-mi impresiile tale în secțiunea de comentarii de mai jos. Articole despre pietoni, șoferi și bumpere aici, aici sau aici.

trecere-de-pietoni-japonia

1 Shares:
20 comments
  1. Mentalitatea din punct de vedere a unui pieton se poate schimba foarte usor. Dupa cum ziceai si tu, orele de eudcatie civica ar trebui sa fie la fel de importante ca orice alta materie, pana la urma e vorba de o “chestie” de “supravietuire”, nu?
    Pe de alta parte, din proprie experienta, pot spune ca iti schimbi mentalitatea ca pieton in momentul in care te duci la cateva ore de teorie “predate” la scoala de soferi. Sincer, dupa ce am “pierdut” ceva timp pe la orele alea, am inteles punctul de vedere si a celui care poate sa calce, nu sa fie calcat. Te autoeduci cand intelegi ce este si in mintea celuilalt, putand intelege mai bine riscurile la care te expui cand pui piciorul pe zebra.

    Sunt de parere ca oricine ar trebui sa stie ce se discuta, macar, la partea teoretica a unei scoli de soferi.

    Walk Safe / Drive Safe…

    1. Ok, dacă la școala de șoferi nu-i poți obliga pe toți, atunci poate că orele de educație civică ar trebui păstrate până pe la liceu, poate sub altă formă decât există ele în școala primară. Ceva trebuie să se schimbe la nivel macro, aia e clar.

  2. Salut.
    Giratorii suspendate pentru pietoni ar fi cam greu. Nu ar mai ramane bani pentru panselute si borduri noi.

    Trecerile de semafor trebuie semnalizate prin culori vii (poate fi orange sau verde fosforescent ), trebuie luminate foarte puternic seara si noaptea, si in punctele in care este posibil chiar montarea de semafoare.

    Trecerile de pietoni desfiintate trebuie sterse complet, montate afise care sa atraga atentia asupra desfiintarii si pentru cel putin 2 -3 saptamanj o patrula de politie sa dea amenzi pentru traversarw in loc nepermis ( vezi ex sala sporturilor, gemenii dupa statia de bus, tractoru Lidl si urmatoarea trecere spre Coresi ) .

    Trebuie campanii de educare in masa pe toate posturile radio si TV ( campania radio 21 [cred] cu asculta muzica doar intro casca e de salutat ) inclusiv pe Trinitas, Etno, Taraf sau ce alte posturi mai sunt, cel putin prin mesaje de 20-30 de secunde ca “beti minim 2 litri de lichid zilnic”.

    1. Asta cu trecerile de pietoni desfiintate este o altă problemă reală. Înainte de a se ajunge la o astfel de concluzie cred că ar trebui bine analizat pentru că unele idei pur și simplu nu sunt ok.

      De exemplu în fața parcului (Tractorul), acolo unde e plin de moși și de copii, este de-a dreptul absurd să nu am o trecere de pietoni. înainte era, acum nu mai e. Ca să nu mai zic că atunci când o șterg nu o fac cum trebuie și după prima ploaie treci pe acolo liniștit știind că ești pe zebră.

      Ps: nu știam de campania radio 21, dar mișto, adesea fac asta 🙂

  3. My 2 cents (avertisment: IMI E PREA LENE CA SA PUN PRIAM LITERA CAPITALIZATA):
    1. am invatat circuland in Olanda unde bicicleta este dumnezeu sa fi cu ochii in 4. in mod ciudat in olanda pietonii nu au prioritate si “au voie” si “sunt invatati” sa traverseze doar daca nu incurca traficul, lucru care mi s-a parut ciudat ca am oprit sa ofer prioritate si pietonul se uita contrariat la mine. reducerea vitezei in oras este un lucru bun..dar l-as corela cu introducerea semaforizarii la trecerile de pietoni mari. asa s-ar elimina traversarea unu cate unu si s-ar sistematiza putin circulatia.
    2. bumperele clar sunt bune. introducerea lor o sa scada numarul de accidente cu victime pieteni. reversul este ca s-ar putea sa creasca numarul de accidente usoare auto. irelevant. ce e deranjant la ele este forma si duritatea. nu pun in balanta viata omului cu costul bucsilor si al amortizoarelor…dar parca materialul si forma puteau sa fie mai lucrate.

    Per total viata oamenilor o sa primeze intotdeauna. educatie clar trebuie pe ambele parti. si as porni de la a avea politisti prin rotatie la trecerile de pietoni. ce nu merge cu frumosul o sa mearga cu invatarea prin forta. citeam ce a scris Godina. mi se pare de foarte bun simt. trecerea de pietoni nu este foce field. si soferii trebuie sa fie atenti ca de aia s-a inventat zebra vietii.

    1. Nu o să încep prin a spune “în țările civilizate se întâmplă așa sau așa” pentru că pe nicăieri nu e perfect. În Olanda (unde tare mi-ar plăcea să ajung) cultura circulației cred că e la alt nivel, altfel nu văd cum ar fi putut funcționa în armonie bicicliștii și șoferii. Chiar, acolo cum stau cu accidentele intre mașini și bicicliști?

      Cât despre bumpere, creează așa mare uzură la orice viteză? nu cumva problema e când un șofer nu adaptează viteza la condițiile de drum?

      1. raspuns pentru intrebarea numarul doi: din pacate creeaza oricat de usor le-ai lua. sunt un soc scurt pe o suprafata mica. drept urmare orice ai face din pacate se simte.

        referitor la statistici pentru accindete intre masini si biciclete e plin internetul. numarul lor e in scadere. asta in buna parte din cauza infrastructurii, dar si a consideratiei (termen intentionat) intre biciclisti si conducatori auto. din nou…revenim la educatie si felul in care relationeaza oamenii.

        ca si idee: https://bicycledutch.wordpress.com/2014/04/25/traffic-fatalities-decreased-significantly-in-2013/
        si asta care mi se pare genial:
        http://www.icebike.org/real-time-traffic-accident-statistics/#netherlands

      2. Cele puse acum sunt groaznice. Chiar si la o viteza mica imi sare tot ce am in portbagaj. Si sa ajungi la 5 km/h din 100 in 100 de metri nu e deloc distractiv. Acum injur de 2 ori pietonul care imi sare in fata masinii vorbind la telefon si admirand cerul din directia opusa traficului (poveste adevarata de acum nici 2 saptamani).

  4. Pe termen e scurt e ok ideea si inteleg motivul din punct de vedere al pietonului, insa daca stau si ma gandesc cat platesc ulterior ca sofer in service ma cam doare buzunarul. Eu sunt de parere ca ar trebui sa adoptam ideea de oras eco, sa urmam exemplul Olandei, dar va fi greu sa convingi lumea care se duce pana la magazinul din coltul blocului cu masina sa mearga pe jos sau cu bicicleta.

    1. aici sunt absolut de acord. datu curului jos din masina…aia e pacat mare. si tine intradevar de educatie. eu am o singura dilema: care o sa fie generatia unde se va spune reset sau e ceva sistemic la nivel de genom si atunci bagam o resemanare scurta.

  5. Pe la noi prin sat e plin de movile din asfalt care sa te faca sa reduci viteza si absolut toate trecerile de pietoni sunt ridicate pe cate o movila dinasta. La intrarea in sat, inainte de trecere sunt 2 movile dinastea consecutive ce te fac sa reduci viteza pana sa ajungi la trecere.
    Pentru masinile joase sunt un chin, eu unul de fiecare data cand trec peste ele frec cu fusta de la bara frontala, dar n-am de ales ca asa-i filmul.
    N-as putea zice ca sunt neaparat rele pentru ca de 4 ani de cand stau aici in sat n-a fost nimeni acrosat sau lovit pe vreo trecere de pietoni…

    1. ce imi place la ele in schimb e ca sunt cumva gandite sa fie adaptate vitezei din zona respectiva. adic adaca ai o movila in zona de 30 si o iei cu 40 o sa iti zdruncine creeri, iar cand iesi in afara localitatii in zonele de 60 daca le iei cu 70 sunt gandite sa fie mult mai line si doar o sa iti ridice stomacul in gura dar nu iti trancane masina.

    2. Știam eu că în țara noastră n-ai ce căuta cu Veyron.

      PS: Că tot spuneați de bumpere și cât de nașpa sunt. Mi se par oribile refugiile ălea (cred că sunt spre Codlea încolo) care apare de-o dată din beton pe mijlocul străzii și tu ca șofer trebuie să ocolești cumva în zone super înguste. Le consider foarte periculoase în special noaptea.

      1. Sunt foarte nasoale scoarurile respective, era sa ma urc intr-o seara cand vedeam de la Sibiu pe unul. O mare problema e si iluminatul pe acolo, ca ai cate un stalp luminat din kilometru in kilometru. macar daca ar fi fost semnalizate cumva…

  6. Bumperele acelea se numesc ” obstacole pentru stabilizarea traficului” . Din care eu inteleg ca scopul lor initial era sa incetineasca un anumit flux pe o artera astfel incat la prima intersectie (sau giratoriu) sa se poata trece mai usor din celelalte directii.
    Azi sunt folosite doar pentru efectul lor psihologic asupta soferului ( incetinesc sa nu imi stric masina ) .
    O parte a problemei se rezolva (soferul).
    Acum trebuie ca pietonul sa fie educat sa se uite inainte sa treaca strada, pentru ca va veni un sofer din alt judet care pana sa opreasca masina pentru ca a vazut obstacolul ….e pe trecere.

  7. Alex, politaii aia morti sunt o solutie incredibil de proasta din punctul meu de vedere. Sunt pieton, sunt si sofer, poate ca asta e motivul asigurarii cand trec strada, pentru ca m-am obisnuit sa ma asigur si sa stiu cum sta treaba cu timpul si distanta de franare.

    De ce spun ca politaii morti sunt o prostie? Sensul giratoriu la gara, politai mort, pe trecere a fost lovit un pieton, ghici ce, un pietonul a fost vazut de martori ca a alergat pe trecere, iar pentru asta se monteza in continuare politai morti?

    Trebuie eliminata cauza, nu efectul. Dupa cum ai spus si tu, am spus si eu, pietonul trebuie educat, nu doar soferul, el candva a avut parte de o educatie rutiera.

    Si daca stai sa te gandesti, cu un ultim gand si la masina, daca ai una personala, caci la capitolul firma, la 80% din soferii care conduc o astfel de masina, li se cam rupe de “consumabile”, franele, amortizoarele pana la urma si combustibilul, cine mi le da inapoi? Uzura este mult, mult mai mare!

    1. o prostie nu cred că sunt, dar cred că soluția asta pe termen scurt trebuie înlocuită pe termen lung de o variantă mai bună pentru toată lumea, inclusiv pentru șoferi și mașină.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.