Și, au prins bine conservele luate în panică?

N-am făcut niciun fel de pregătire pentru auto-izolare și nici nu cred că era nevoie. N-am golit rafturile nici de conserve și mâncare de câini, nici de făină sau drojdie, și a fost decizia corectă.

Mama e în Italia și știam că, deși situația a fost mereu mult mai gravă decât la noi, cu restricții impuse mult dinainte să înțelegem ce ne va lovi, ei nu s-au plâns niciodată de mâncare. Alimentarele au fost deschise în tot acest timp. De ce ar fi fost diferit la noi?!

Toți leii s-au panicat și și-au umplut cămările cu conserve, făină și drojdie. N-au făcut în viața lor o pâine, dar trebuia făină. O tâmpenie.

Aceeași poveste și cu conservele. Adică eu nu mănânc niciun fel de conservă, ce ar fi trebuit să fac acum cu 10 conserve de carne de porc, de exemplu? Ce ar fi trebuit să fac cu conservele ălea de fasole, în condițiile în care magazinele sunt pline de fasole uscată, la pungă? Risipă, pentru că într-un final asta se va întâmpla. Probabil conservele vor ajunge la gunoi, că dracu își dorește cu adevărat să mănânce conservanții ăia pe pâine de casă.

Și-au luat unii baxuri de apă. Să zicem că venea nasolul și nu mai era nene apă pe rafturi. Să zicem. Dacă ajungeam la viață vs moare în halul ăsta, nu mergea și apa de la robinet? Întreb. Nu mă înțelegeți greșit, și eu beau doar apă îmbuteliată, dar serios, apa de la robinet e potabilă și ea. Cu iz de clor, dar merge.

E plin Facebook-ul de poze și miștouri cu plicuri de drojdie și cu pâine făcută în casă, că ce dracu poți face cu toată făina aia luată în panică?!


Nu știm să funcționăm altfel decât la extreme. Să vedeți cum uităm cu toții de orice distanțare socială cu prima ocazie când vom avea voie să ieșim din casă. Pariez că trecem direct la grătarele nostre pe metru pătrat, în aer curat.. pe ritm de horă.

Hai, dați drumu la conserve. Poftă bună!

2 Shares:
3 comments
  1. Eu am luat cat sa evit iesirile dese, in rest i’am vazut pe unii mancand clatite zilnic in vremea in care recunosteau ca la pita nu se pricep, iar drojdia intre timp au donat’o pe la parinti. :))))

      1. Fix aia am zis si eu la care i’am mai adauga si pe aia care habar nu au sa faca paine si nici masina de paine nu si’au luat! :))

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.